Studioul de animaţie Deveo Studio, din Cluj-Napoca, a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea unui film de animaţie bazat pe cartea pentru copii „Fram, ursul polar” de Cezar Petrescu, informează un comunicat transmis AGERPRES.

„Uşor de parcurs şi educativ, animaţia ‘Aventurile lui Fram, ursul polar’ îndeplineşte nevoia de candoare şi dragoste pentru cei din jur, dar şi pentru planeta noastră, în acest punct critic al evoluţiei sale. Aşa se caracterizează iniţiativa celor de la Deveo Studio, împreună cu regizorul proiectului, Ştefan Buzea, şi Patricia Poienaru (Arsia Production)”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Deveo Studio se bazează, în activitatea sa, pe curiozitatea, inovaţia şi creativitatea tipic copilărească. Dacă în trecut povestea lui „Fram, ursul polar” s-a născut sub condeiul lui Cezar Petrescu, anul viitor, Fram revine în formă animată, modernă şi prietenoasă cu urmăritorii.

„După succesul răsunător al cărţilor de ilustraţie din colecţia ‘Lumea lui Fram, ursul polar’, Ştefan, Ciprian (Deveo Studio) şi Patricia îşi doresc să ducă povestea puiului de urs mai departe. Animaţia va fi un scurt-metraj ce va facilita atragerea de fonduri pentru un film pe marile ecrane. Descoperă ‘Lumea lui Fram, ursul polar’ şi fii parte din aventura de a-l aduce pe Fram aproape, pe micile ecrane. Contribuie şi tu la campania FRAM de pe Indiegogo. Pentru fiecare contribuţie în cadrul campaniei, vei primi recunoştinţa şi aprecierea echipei, plus cadourile FRAMtastice special pregătite de Fram, pentru susţinătorii lui”, se mai arată în comunicat.

Pentru cei care doresc să susţină iniţiativa, dar nu se pot implica financiar, iniţiatorii campaniei precizează că există şi alte forme de sprijin, respectiv LIKE Lumea lui Fram, ursul polar pe Facebook; share pe Facebook pe lista de prieteni; menţionare a campaniei pe blogul sau vlogul personal, înscriere la newsletter-ul www.lumealuifram.ro.

Hashtag-ul oficial al campaniei este #FramGoGo :). Proiectul este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei.

NapocaNews