Așa cum a intrat în tradiție, de mai bine de 15 ani, după o vacanță binemeritată, în luna septembrie a fiecărui an, încep ședințele celor două cenacluri clujene ale Ligii Scriitorilor.La care sunt invitați să participle toți iubitorii de literatură și creatorii de frumos din Cluj, județ și din țară.

În data de miercuri, 11 septembrie, orele 11, la cenaclul “ Radu Stanca“ care își ține ședințele la Centrul multifunctional de servicii integrate pentru vârstnici nr.2,(coordonator Ligia Bocșe ) din strada Decebal nr.21 Cluj-Napoca, președinte Al.Florin Țene, va conferenția profesoara Lucia-Elena Locusteanu, după care vor urma lecturi din creațiile membrilor cenaclului.

În data de 26 septembrie, orele 17, la Cercul Militar-Sala Armelor, va începe ședința Cenaclului “Artur Silvestri “, condus de profesoara Voichița Pălăcean Vereș. Cenaclul funcționează în cadrul filialei Cluj a Ligii Scriitorilor Români, condusă de Iulian Patca.

Al.Florin Țene