50 de vietnamezi aduși la muncă în Gilău sunt cercetați și vor fi audiați de procurorii din Cluj, după ce au fost acuzați că au furat un câine maidanez, l-au dus acasă, l-au tranșat și apoi l-au mâncat, informează Antena 3.

În urmă cu câteva zile, unii dintre ei ar fi furat un câine maidanez, pe care l-au dus acasă și apoi l-ar fi mâncat. O parte din câinele omorât a fost găsit în frigiderul muncitorilor.

„La data de 22 februarie, în jurul orei 08:40, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras și probabil ucis un câine de rasă comună care se afla în curtea Castelului Rakoczi Banffy din comuna Gilău.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au demarat cercetările pentru stabilirea exactă a stării de fapt, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale.

În cauză a fost înregistrat un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și uciderea animalelor cu intenție fără drept”, se arată într-un comunicat al Poliției.

Mai departe, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin.

NapocaNews