Am apreciat întotdeuna istoriografia locală, acele cărţi care descoperă particularul şi care te face să înţelegi generalul. Istoria unor personalităţi locale poate să completeze un puzzle istoriografic naţional sau european. Un tânăr cantor clujean şi doctor în teologie de la o parohie dragă mie din cartierul clujean Mărăşti, Vasile Rojneac, mi-a dăruit o carte interesantă: „Părintele protopop Gavril Relea – un vrednic sluitor al lui Dumnezeu şi al neamului românesc” (Editura Presa Universitară Clujeană, 2019). Cartea este o frumoasă şi exhaustivă biografie a unui preot din Prundu Bârgăului, provenit dintr-o familie modestă, care şi-a legat viaţa preoţească de Cluj. Autorul i-a fost fiu duhovnicesc la semniarul teologic clujean şi la catedrala arhiepiscopală, unde nonagenarul Gavril Relea era părinte duhovnic. Viaţa lui Gavril Relea a gravitat în jurul catedralei arhiepiscopale clujene, la care s-a reîntors după ce fusese constrâns să o părăsească datorită vicisitudinilor unei istorii complicate şi nedrepte. Vasile Rojneac, deşi scrie biografia cu simpatia ucenicului, reuşeşte să devină un istoric autentic, abordând o atitudine serioasă de acribie ştiinţifică pe baza unei bibliografii suficiente. A studiat arhivele parohiale de la Iclod (cartea de aur) sau Deta, unde personajul principal a fost preot, foile matricole şcolare de la şcoala primară sau de la teologie. Vasile Rojneac face şi o muncă de detectiv în arhivele CNSAS privind perioada detenţiei în perioada comunistă, dar şi aplică o metodă modernă de cercetare în stil american privind interviul oral cu membrii familiei sau celor care l-au cunoscut. Gavril Relea de foarte tânăr a intrat în atenţia episcopului Nicolae Ivan (1855 – 1936), care îi spunea că „preotul trebuie să fie lumină în mijlocul credincioşilor”.

Începând cu data de 1 septembrie 1934, tânărul preot a fost numit de PS Nicolae Ivan paroh la Parohia Ortodoxă Română Cluj IV din cartierul clujean Dâmbu Rotund, unde va desfăşura o activitate pastoral misionară şi culturală rodnică. El a fost detaşat adminsitrativ de la catedrala încoronării din Alba-Iulia. Gavril Relea era slujitor la catedrala episcopală din Cluj şi preot paroh din Dâmbu Rotund, unde reuşeşte pe str. Munteniei să construiască dintr-o capelă o frumoasă biserică în stil bizantin, într-un oraş care avea puţine lăcaşuri de cult ortodoxe până la Marea Unire. În câţiva ani reuşeşte să ridice impresionanta biserică cu hramul Sfinţii Arhangheli, după o licitaţie. Cu bani de la CFR şi primăria Cluj ridică până în 1939 biserica la centura de beton. Pe lângă pastoraţie şi cateheză, Gavril Relea organizează serbări religioase de caritate pentru nevoiaşi, care sunt menţionate în revista episcopiei – Renaşterea. Activitatea de preot paroh în cartierul clujean Dâmbu- Rotund încetează pe 7 octombrie 1940 din motive obiective. E o perioadă grea pentru preot şi români. Reuşeşte să-şi obţină licenţa la facultatea de teologie din Cernăuţi, care era refugiată la Suceava, sub patronajul prof. dr. Orest Bucevschi, cu tema postului. După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, viaţa părintelui capătă o nouă turnură. Era să moară ca protopopul martir Aurel Munteanu din Huedin. Conform documentelor păstrate în arhiva MAE se adevereşte că în ziua de 14 septembrie 1940, Gavril Relea, parohul bisericii „Sfinţii Arhangheli” din Dâmbu Rotund, „a fost bătut şi schinguit de soldaţi şi civili unguri”. După masă la ora 18.00 părintele a coborât în Piaţa Gării pentru cumpărături. Pe stradă este arestat de soldaţi horthyişti şi dus la un birou de poliţie din gara Cluj. Aici este jignit, apoi dus sub arme la chestura poliţiei vizavi de catedrala ortodoxă. Noaptea a fost scos din celulă şi dus în biroul comandantului maghiar, care l-a bătut crunt cu pumnii şi picioarele, după care aruncat în celulă. Comandantul bătăuş i-a spus: „dimineaţa te voi tăia în bucăţi şi te voi arunca în Someş”. Toată noaptea s-a rugat şi a aşteptat să fie ucis. În celula sa erau închişi circa 70 de persoane: preoţi, avocaţi, profesori, credincioşi de toate profesiile. A doua zi, 14 septembrie 1940, sub înjurături şi în pază militară au fost duşi la închisoarea Tribunalului Cluj, doar clopotele catedralei care băteau pentru Liturghie i-a alinat suferinţa. După trei zile de detenţie, la intervenţia episcopului Nicolae Colan, şi cu ajutorul contabilului şef, un saş de treabă cu relaţii la nemţi, se reuşeşte ca preotul să fie eliberat. La cererea lui Nicolae Colan, până se „liniştesc apele”, se retrage la Prundu Bârgăului. Aici după trei săptămâni este chemat la pretura poliţiei maghiare. Îi este pus în vedere să părăsească „ţara” cu întreaga familie. Se reîntoarce la Cluj, pune într-un rusac cele de trebuinţă şi cu lacrimi în ochi trece graniţa Feleacului. Aici camioane ale armatei române îi aştepta pe refugiaţi şi îi duc la gara din Turda, unde CFR le dă bilete gratuite.

Gavril Relea pleacă la Timişoara, unde apoi este numit preot paroh la Deta, unde locuieşte şi munceşte pe perioada refugiului. După război se reîntoarce la Cluj, unde este arestat de comunişti, eliberat şi trimis la parohii de ţară. În 1977 este pensionat ca, apoi, după, 1990 să fie reprimit la catedrala arhiepiscopală şi duhovnic la seminar. Este o reîntoarcere simbolică la vremurile duhovniceşti ale tinereţii. Felicit pe teologul Vasile Rojneac pentru dragostea şi acribia pusă într-o biografie a unui preot local ce a i-a fost duhovnic şi de la care a avut multe de învăţat. Este de fapt o carte testament a moştenirii duhovniceşti.

Ionuţ Ţene