Mamei mele Ecaterina Țene

În fiecare zi îţi aprind din inimă lumina,

Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,

De am greşit, îmi port şi-acuma vina

furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

Îmi port crucea plecării mele din sat,

Alergând după fluturi sub cerul depărtării,

Iar dacă, uneori, am căzut în păcat,

Îţi cer iertare, mamă, la ceasul înserării.

Îmi aprinzi zorii luminii ce n-o vezi,

Eu, lumânării zilei mă închin sfios,

De Sus, ştiu, tu prin lume mă urmezi

Şi mă-ndrepţi cu sfaturi când fac ceva pe dos.

Iubire şi cald era mamă lângă tine

În universul casei în amintire rămas,

Dar o chemare încolţea, pe-atunci, în mine,

Destinul îmi pregătise-un Pegas…

De-atunci colind prin păduri înşelătoare

Tezaur de invidie, ură şi venin.

Am mai venit la casa albastră pe-o cărare

Iar tu în ochi aveai lumină mai puţin

Aşteptai tăcută cu fruntea de fereastră

Aveai în ochi aşchii de întuneric

Iar gându-ţi trimis spre mine-pasăre măiastră

Doar el mă cuprindea în mieziul sferic.

O iubire de tine îmi intră-n sânge mamă

Cu ghiocei, muşcate şi miros de pelin,

Dojana-ţi blândă aş lua-o acum în seamă

Şi m-aş întoarce acasă pe urme de senin.

Un dor îmi coboară în inimă de casă

De truda tatei, a ta şi de înserate mângâieri,

Însă urma voastră de aer rămasă

Când o ating se preface-n ieri

În fiecare zi îţi aprind din inmă lumina,

Lumânare, mamă, pentru sufletu-ţi umil,

De am greşit, îmi port şi-acuma vina

Furnicilor strivite sub călcâiul de copil.

Al.Florin ŢENE