Armânii i-au închinat balade care se cântă la nunți, iar numele îi este pronunțat în comunitate cu respect și admirație. Este vorba de Gogu Puiu, legenda Rezistenței din Dobrogea, cel care a luptat până la ultima suflare pentru alungarea comuniştilor din ţară. Atât viaţa cât şi moartea lui Gogu Puiu au rămas învăluite în mister.
Fiul preotului din comuna Regele Ferdinand (azi Mihail Kogălniceanu, Constanța), fârșerot născut în Grecia și venit în Cadrilater, cu familia, pe când era copil, avea să se refugieze de persecuțiile antonesciene în Bulgaria, unde va fi arestat de Gestapo în 1942, odată cu alți camarazi ai săi, și internat în lagăr. După război, avea să se regrupeze cu alți camarazi la Roma, iar un document din arhivele CIA îl semnalează, în 1945, împreună cu Constantin Papanace, în anturajul unui alt armân, Ion Mărgărit, agent al rețelei Gehlen în timpul războiului, devenit colaboragor al serviciilor secrete americane ulterior. Gogu Puiu va fi instruit de americani și francezi, în cadrul unui amplu proiect secret de introducere pe teritoriul României ocupate de sovietici a unor insurgenți anticomuniști, în scopuri informative și de rezistență. Cert este că, în 1947, Gogu Puiu intră în România cu un pașaport confecționat de americani, legendat sub identitatea Osman Ali Ahmed, un musulman din Albania. Va fi totuși capturat de Siguranța acaparată de comuniști și condamnat la un an pentru trecerea frauduloasă a frontierei.
Până în urmă cu trei ani, dosarul său a fost ținut la secret de statul român. fiica sa, Zoe Rădulescu, având acces la doar câteva informaţii derizorii.Imediat după ieșirea din închisoare, va reveni în Dobrogea și se va allătura acțiunii începute de frații Fudulea și alți armâni, devenind unul dintre liderii rezistenței armate anticomuniste din regiune, grupare denumită Haiducii Dobrogei.
În noaptea de 17 spre 18 iulie 1949 a avut loc o adunare conspirativă a tuturor șefilor de grupuri din organizație, la Cobadin, în casa lui Ion Adam. Se hotărâse trecerea la nivelul următor a gherilei dobrogene, urmând să fie date lovituri dure sistemului comunist. Tot acolo, Gogu Puiu avea să fie cununat religios de un preot, evident, în secret. Dar Securitatea avea să afle și a doua zi casa avea să fie înconjurată cu efective ale trupelor de represiune. Nu înainte de a-și lua rămas bun de la soția sa, spunându-i ce nume să dea copilului pe care îl aștepta, Gogu Puiu, îmbrăcat sumar, va sări pe fereastră, mânuind două pistoale automate, rezistând ore întregi împotriva efectivelor Securității. În lupta crâncenă despre care martorii spun că se trăgea ca la asalt, Gogu Puiu şi-a epuizat muniţia. Realizând că nu va mai putea ieși viu din încercuire, fiind și rănit la un picior, el a decis să nu cadă viu în mâinile securiștilor. Dacă ar fi căzut prizonier, asta ar fi însemnat, sub torturile Securității, divulgarea misiunii cu care venise din Occident și numelor a zeci și zeci de susținători, care ar fi fost arestați, împreună cu familiile lor. El s-a aruncat pe ultima grenadă, păstrată la șold tocmai pentru o astfel de situație. Dispărând într-o jerbă de foc, ce a cuprins acea construcție, el a lăsat Securității un cadavru carbonizat. Dar opresorii nu au fost niciodată convinși că acesta era trupul lui Gogu Puiu. Și chiar securiştii au fost cei care au stârnit primele semne de întrebare. Agenții implicați în ciocnire au afirmat că ei l-au împuşcat. Din procesul verbal încheiat de şeful Securităţii Constanţa, Nicolae Doicaru, a fost acreditată însă varianta uciderii sale cu o grenadă aruncată de acesta. Alte surse vorbesc de sinucidere.
Zoe Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, născută în închisoare la 16 decembrie 1949, spune că misterul se adânceşte întrucât nu există nicio fotografie cu tatăl ei mort. „La acea vreme, toţi luptătorii morţi erau fotografiaţi, şi în dosarele Securităţii apar aceste mărturii. Numai fotografia tatei nu este. Sunt mai multe semne de întrebare. În toate fotografiiile de la CNSAS se arată: aici este casa unde a murit Gogu Puiu, dar nicăieri nu este fotografia lui Gogu Puiu mort. Unii spun că acel foc a fost o diversiune pentru ca el să poată dispărea.“ Mama sa, când a fost prinsă de Securitate două zile mai târziu, a fost pusă să recunoască un cadavru complet carbonizat. Toate rudele au fost bătute de securiști, care doreau să obțină recunoașterea trupului ars, pentru a încheia cazul. În acea vreme, Securitatea era direct subordonată NKVD-ului, iar securiștii trebuia să raporteze sovieticilor lichidarea partizanilor. Tot în dosarele CNSAS se arată că s-au făcut afişe şi adrese, în 1954, deci la cinci ani după presupusa moarte a luptătorului, în care se cerea sa fie încătuşat şi adus „banditul Gogu Puiu“.
Născută în închisoare, unde a stat cu mama sa până la vârsta de 2 ani, Zoe Rădulescu avea să fie încredințată unei rude apropiate. Mama sa avea să se întoarcă din închisoare, după ani, murind la scurt timp. Înfiată de rude, micuța Zoe a crescut cu poveștile despre tatăl său, suportând marginalizarea și ostilitatea autorităților, și sperând că trupul carbonizat lăsat securiștilor după arderea șurii unde a detonat grenada nu era cel al lui Gogu Puiu, câtă vreme ani de zile după aceea securiștii continuaseră să îl caute. A sperat că galeriile subterane ce străbăteau localitatea ar fi putut să îi asigure lui Gogu Puiu fuga din fața securiștilor.
Târziu, în vremea deschiderii din primii ani ai lui Ceaușescu, un eveniment avea să-i aducă o o rază de speranță că tatăl ei nu ar fi pierit atunci, la Cobadin. Vechi refugiați politici din Occident începeau să vină în România, pentru a o vizita. „Într-o zi, o învăţătoare, Zoe Caporani, mi-a spus că o să mă întâlnesc cu un domn George, care venea din Brazilia şi care îmi va da veşti că tata trăieşte. M-am dus la Autogara Constanţa unde urma să ne întâlnim. Am aşteptat o oră şi jumătate, apoi am plecat. Într-o zi, m-am întâlnit cu învăţătoarea. Când am întrebat-o ce ştie despre omul cu care trebuia să mă întâlnesc, mi-a răspuns: «Nu ştii? L-au găsit mort pe plaj㻓. De asemenea, un medic din localitate avea să relateze, foarte târziu, că în zilele ce au urmat evenimentului, Gogu Puiu ar fi venit la el, rănit, și ar fi fost tratat, după care ar fi plecat. Solicitat să dea amănunte, acesta a refuzat categoric.
Este greu de spus care va fi fost adevărul. Cert este că Gogu Puiu nu a mai apărut niciodată. Un document găsit arhivele CIA, din vara lui 1949, consemna din zvonurile care circulau în Doobrogea, evenimentul în care eroul anticomunist își pierduse viața la Cobadin.
Astăzi, Zoe Rădulescu și fiica sa, Elena Sechila, conduc Asociația Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, ducând mai departe memoria tatălui și bunicului lor, precum și a camarazilor acestuia.Vă invităm să vizionați un videoclip realizat de noi, cu imagini dintr-un film de Nicolae Mărgineanu, pe fundalul baladei lui Gogu Puiu, cântate în 2016 de regretatul interpret armân Adrian Uzum, răpus anul acesta, la 37 de ani, de o boală necruțătoare:
Florin Dobrescu
