De persecutarea Bisericilor și preoților români din Ucraina nu vorbesc? Un nou raport al Biroului Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului concluzionează că unele autorități civile din Ucraina hărțuiesc și persecută Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică.
ONU și alte organizații internaționale pentru drepturile omului au recunoscut de mai multe ori în ultimii ani persecuția împotriva UOC. Cel mai recent raport a fost prezentat la cea de-a 51-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, care s-a încheiat vineri la Geneva, informează Departamentul de Informare-Educație al UOC.
Documentul notează că, în perioada de raportare cuprinsă între 1 februarie și 30 iulie 2022, autoritățile locale din cel puțin șapte comunități teritoriale din mai multe provincii au suspendat activitățile Bisericii în timpul legii marțiale „fără a oferi o justificare clară pentru o astfel de interdicție”, ceea ce încalcă standardele internaționale privind drepturile omului.
„O astfel de atitudine nefavorabilă față de Biserica Ortodoxă Ucraineană poate constitui o măsură discriminatorie pe motiv de religie sau de apartenență la un anumit grup religios”, se arată în raportul ONU.
„Astfel, guvernele locale și alții ar trebui să țină cont de faptul că normele dreptului internațional interzic orice manifestare de ură pe motive religioase, iar misiunile de monitorizare existente ale organizațiilor internaționale monitorizează astfel de manifestări”, comentează UOC.
Reprezentanța UOC pe lângă organizațiile internaționale europene subliniază din nou că UOC este o „confesiune religioasă independentă, cu administrația sa centrală la Kiev, ai cărei credincioși sunt cetățeni ai Ucrainei”.
Biserica Ortodoxă ucraineană, subordonată până în prezent Patriarhiei Ruse, a anunţat în luna mai ruperea de aceasta, după ce Rusia a invadat Ucraina, declarându-şi „deplina independenţă”.
„Nu suntem de acord cu patriarhul Rusiei, Kirill, în ceea ce priveşte războiul în Ucraina”, a explicat într-un comunicat Biserica Ortodoxă ucraineană, la finalul conciliului consacrat „agresiunii” ruse împotriva ţării sale, pronunţând „deplina independenţă şi autonomie a Bisericii Ortodoxe ucrainene”.
În afară de Biserica Ortodoxă ucraineană, care era până acum subordonată canonic Patriarhiei Ruse, în Ucraina mai există şi Biserica Ortodoxă a Ucrainei, care şi-a obţinut autocefalia în 2019.
NapocaNews