Potrivit pompierilor, incendiul ar fi pornit de la o defecțiune la motor.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această dimineață pentru a stinge un incendiu care a cuprins o mașină situată pe strada 22 Decembrie din Turda. Apelul de urgență a venit în jurul orei 06:20, iar echipajele noastre au găsit autoturismul cuprins de flăcări. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite sprijin medical, flăcările fiind lichidate rapid. Cel mai probabil, incendiul a pornit de la o defecțiune la compartimentul motor, iar la această misiune a participat o autospecială cu apa și spumă, încadrată de 6 subofițeri”, a transmis ISU Cluj.

NapocaNews