Așa cum au observat și alții, mai deștepți ca mine, internetul nu abundă cu hashtag-uri #jesuisturcia. De fapt, nu văd mesaje de compasiune aproape pe nicăieri, cu câteva excepții notabile, printre care și Gheorghe Hagi.
Și totuși: sunt zeci de mii, dacă nu sute de mii români, care au fost în vacanță la turci. Majoritatea dintre ei s-au simțit bine. Nu merită, mă, și ăia care v-au făcut viața mai frumoasă, măcar pentru câteva zile, un amărât de mesaj?
Ați fost acolo, ați vorbit cu ei, ați interacționat, poate v-ați mândrit când v-au zâmbit când au auzit că sunteți din țara lui Hagi…
Nu pot să nu fac o comparație cu valurile de lacrimi virtuale vărsate pentru Charlie Hebdo. Câți dintre ăia care au scris că ei sunt Charlie au citit măcar revista respectivă? Dar câți auziseră de ea înainte de tragedie?
Chiar așa am ajuns? Ne întristă doar la comandă? Aplaudăm la ordin? Și asta e valabil mai ales la cei care predică diversitatea și toleranța…
În ceea ce mă privește, ca „fundamentalist” creștin ce sunt, ca om care n-a fost în viața lui în Turcia, zic: Doamne, ai milă de turci și de sirieni, că și ei sunt ai Tăi. Și prin mâinile salvatorilor creștini trimiși acolo, salvează cât mai mulți oameni din dărâmături. Amin!
Mihai Șomănescu
LE: Am adăugat și pe sirieni, de care uitasem, nepermis.
