Azi, s-a înălţat Steagul lui Mihai Viteazul la Cluj-Napoca în semn de omagiu pentru Ziua în care Mihai Viteazul a devenit „Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”. Steagul s-a înălțat pe cel mai înalt catarg în Piaţa Mihai Viteazul, lângă statuia Domnitorului reîntregirii Ţărilor Române de la 1600.

Vineri, 26 mai 2023, au fost celebrați cei 423 de ani de la prima unire politică a românilor, care a avut loc la 27 mai 1600. Îînfăptuitorul primei uniri Mihia Viteazul este omagiat, în mod oficial, ca martir și erou al națiunii române.

În data de 21 iulie 2020, Președintele României a semnat decretul pentru promulgarea legii prin care Mihai Viteazul, Domn al Țării Românești și al Moldovei și Principe al Transilvaniei, este declarat „martir și erou al națiunii române”. Legea prevede că ceremoniile anuale de comemorare au loc în data de 27 mai – ziua în care a fost înfăptuită prima unire politică a celor trei ţări româneşti.

Primăria clujeană a iniţiat înălţarea Steagului lui Mihai Viteazul, fiind o continuare a unei tradiţii interbelice propuse de istoricul Ioachim Crăciun la Cluj, după Marea Unire de la 1918.

Ionuț Țene a declarat că ”reluarea tradiției înălțării steagului lui Mihai Viteazul la Cluj-Napoca durează de cinci ani și este o împlinire a dorinței istoricilor clujeni Damian Todiță și Vasile Lechințan, care au propus la sfârșitul anior `90, să să reînvie tradiția înălțării steagului Voievodului impusă de istoricul Ioachim Crăciun în Clujul interbelic.”

Steagul lui Mihai Viteazul are emblema acvilei cu cruce în cioc, conform stemei Ţării Româneşti.

Înălțarea steagului lui Mihai Viteazul pe catarg s-a făcut în sunetul unui trompetist de la Divizia 4 Infanterie Gemina.

S-a depus și o jerbă de flori la soclu statuii ecvestre a lui Mihai Viteazul în semn de recunoștință din partea reprezentanților autorității locale.

NapocaNews