Liderul grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, a spus că el şi cei 25.000 de oameni ai săi sunt gata să moară pentru „patrie” şi ” să elibereze poporul rus” de ierarhia militară împotriva căreia a intrat în rebeliune, transmite sâmbătă AFP.
„Suntem cu toţii gata să murim, toţi cei 25.000. Şi după aceea vor mai fi 25.000. Pentru că murim pentru patrie, murim pentru poporul rus care trebuie eliberat de cei care bombardează populaţia civilă”, a declarat Prigojin într-un nou mesaj audio pe Telegram.
Liderul grupării paramilitare Wagner, Evgheni Prigojin, care s-a răsculat împotriva comandamentului militar rus, a promis sâmbătă că „va merge până la capăt” şi va „distruge tot ce îi va fi pus în cale”, spunând că trupele sale au intrat pe teritoriul Rusiei, informează AFP.
„Continuăm, vom merge până la capăt”, a spus Evgheni Prigojin într-un mesaj audio pe Telegram, după ce a anunţat că forţele sale „au trecut (…) frontiera statului” rus, ele fiind dislocate în Ucraina.
Prigojin susţine că are 25.000 de luptători. Liderul mercenarilor Wagner nu a făcut dovada acestor afirmaţii, iar AFP nu a putut confirma veridicitatea lor.
Evgheni Prigojin susţine că a „intrat în Rostov”, un oraş din sudul Rusiei, nu departe de graniţa cu Ucraina, şi că nu a deschis focul asupra recruţilor din contingentul desfăşurat pentru a-i bloca drumul.”Ne luptăm decât cu profesionişti”, a spus el, spunând că nu vrea să omoare „copii”.
A adăugat însă:”Vom distruge tot ce ne este pus în cale”.
Agenţia de presă TASS a informat în noaptea de vineri spre sâmbătă despre instituirea unor măsuri de securitate la Moscova, după apelul liderului grupării paramilitare Wagner Evgheni Prigojin de a se revolta împotriva comandamentului militar rus, transmite AFP.
„Măsurile de securitate au fost înăsprite la Moscova, cele mai importante locaţii sunt sub securitate strictă”, la fel ca în cazul „organismelor statului şi a infrastructurii de transport”, a declarat un oficial al forţelor de securitate. Agenţia nu a detaliat aceste măsuri, şi nici postul oficial de televiziune Pervi Kanal, într-un buletin special de informare, nu le-a menţionat.
Liderul mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, care a lansat o rebeliune armată împotriva Statului Major rus, a declarat sâmbătă că forţele sale au doborât un elicopter militar al Rusiei, transmite AFP.
„În acest moment, un elicopter a deschis focul asupra unei coloane civile; a fost doborât de unităţile lui Wagner”, a spus Evgheni Prigojin într-un nou mesaj audio, fără a preciza locul incidentului.
AFP nu a putut confirma veridicitatea acestor observaţii.
Anterior, Prigojin a susţinut, într-un alt mesaj audio, că şeful Statului Major, Valeri Gherasimov a dat ordin să fie bombardate unităţile Wagner, deşi acestea circulă printre vehicule civile.
NapocaNews