Liderul AUR George Simion s-a întâlnit luni, la Parlament cu ambasadorul Israelului, Reuven Azar și Yossi Dagan – membru al partidului de guvernământ Likud, șeful regiunii Shomron din Israel. Informația apare pe site-ul AUR, într-un comunicat de presă în limba engleză. „Liderul Partidului AUR a recunoscut responsabilitatea României pentru Holocaustul evreilor români (în teritoriile controlate de România în timpul celui de-al doilea război mondial) și și-a exprimat regretul profund. El a precizat că astfel de orori nu trebuie să se mai întâmple niciodată, nici evreilor, nici românilor, nici țiganilor, nici altor națiuni ale lumii”, se arată în comunicatul d epresă de pe site-ul AUR.
Deputatul PNL Alexandru Muraru, fratele geamăn al ambasadorului României la Washington, critică dur întâlnirea dintre ambasadorului Israelului la București și deputatul George Simion, președintele AUR. Muraru îl acuză pe diplomat că „legitimează o formațiune extremistă, xenofobă, antisemită, de factură legionară, neofascistă”.
Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, a declarat, pentru AGERPRES, după întâlnirea pe care a avut-o luni cu liderul AUR, George Simion, că mesajul transmis de partidul condus de acesta este unul „fără precedent”.
Azar a spus că a decis să se întâlnească cu liderul AUR deoarece membrii partidului „au fost de acord să transmită o declaraţie publică, declaraţie care să includă patru elemente la care partea israeliană a ţinut foarte mult”.
Diplomatul a explicat că aceste patru elemente sunt: „1. asumarea Holocaustului asupra evreilor români de pe teritoriul României din cel de-Al Doilea Război Mondial; 2. condamnarea antisemitismului şi adoptarea definiţiei IHRA a antisemitismului; 3. interzicerea folosirii (imaginii – n.r.) criminalilor de război, în special a lui Ion Antonescu – au menţionat că există o lege în acest sens şi 4. susţinerea educaţiei despre Holocaust”.
NapocaNews