„Cupa Parohiilor din Austria” s-a jucat la baza sportivă „Alte Donau” şi a implicat 10 echipe formate din tineri talentați la fotbal. Meciurile au fost arbitrate de doi arbitri din Federația Austriacă de Minifotbal.
După meciurile de calificare din grupă, primele patru echipe clasate au jucat semifinalele. Câștigătoarea campionatului a fost echipa Parohiei Klagenfurt. Locul doi a fost ocupat de echipa „FC Valahia”, care a reprezentat Parohia „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena. Pe locul trei s-a clasat echipa Parohiei Bruck an der Mur.
Câștigătorii au fost răsplătiți cu medalii, cupe, seturi de echipament, seturi de mingi și diplome semnate de Părintele Mitropolit Serafim.
Diplome de participare au primit toate echipele participante. Acestea au reprezentat parohiile ortodoxe române din St. Pölten, „Sf. Antonie” – Viena, Graz 2, Traun, Oberpullendorf, Zell am See și FC Rou, a doua echipă a Parohiei „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena.
„Ne-am bucurat de o atmosferă prietenoasă, de întâlnirea celor peste 100 de tineri din diferite parohii românești, de timp prielnic de discuții și povești, scopul acestor campionate fiind tocmai acela de a socializa și a crea punți de legătură și prietenii între credincioșii români din parohiile din Austria, dar și mișcarea fizică, atât de benefică sănătății corpului nostru”, a transmis Părintele Ștefan Emanuel Nuțu, parohul comunității „Sf. Ștefan cel Mare” și consilier cultural al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
Ziua s-a încheiat cu o agapă în Sala Parohială a Bisericii „Sf. Ștefan cel Mare” din Sectorul 2 al Vienei.
NapocaNews