Imperiul austro-ungar a fost ”judecat pentru crimă” la Alba Iulia. Mai mulți scriitori, lideri politici au fost pe post de judecători.Poetul Luarian Stănchescu a fost amfitrionul procesului.

La o masă cu un tricolor pe post de față de masă s-au așezat primarul USR din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, fostul primar din Cluj, Gheorghe Funar, și președintele AUR Deva, Tiberiu Bârstan. Lângă ei au ajuns și Daniela Petronela Anca și Letiția Aman, membru AUR Caraș-Severin, potrivit alba24.ro.

Din boxă răsunau cântece populare: „Tiberiu Bârstan stră, străă, străăă nepotul lui Horea”, „Daniela Petronela Anca stră, străă, străăă nepoata lui Horea”.

Se înțelege că era vorba despre un proces „simbolic” deschis împotriva Imperiului Austro-ungar, care i-a executat pe Horea, Cloșca și Crișan.

Fostul primar Funar a fost filma live în timp ce vorbea la microfon.

Dintr-o mapă verde, Laurean Stănchescu scoate dovezile, scrie sursa citată.

„Am aici documentele de la Franz Joseph din arhiva imperială și din Arhiva Academiei Maghiare din Budapesta. Am intrat eu cum știu să intru în arhivele imperiale asta este meseria mea de istoric literar”, explică Stănchescu

Delu de la AUR a citit „rechizitoriul”.

”Românii cei mai vechi locuitori ai pământului”, se aude din boxă.

”Este condamnat pentru toate atrocitățile făcute aici. Condamnarea de astăzi este bine venită, nu este doar o condamnare simbolică ci una cu gravitație politică și istorică”, spune Stănchescu când motivează sentința.

Evenimentul a avut loc pe 2 noiembrie la Alba Iulia.

NapocaNews