Asociația Trompetiștilor din România încă de la înființare a organizat, în spiritul valorilor de integrare culturală națională și internațională, concursuri muzicale, naţionale şi internaţionale, festivaluri de muzică clasică, cursuri sau multe alte evenimente culturale de natură să conducă la realizarea scopului și obiectului său de activitate, fără a beneficia, de cele mai multe ori, de finanțare sau de alte surse de natură pecuniară.
Entuziasmul, implicarea, dedicația și perseverența de care au dat dovadă membri asociației, au făcut ca această multitudine de evenimente să fie văzute și apreciate de către toți partenerii și colaboratorii săi, instituții, artiști, muzicieni, dar nu în ultimul rând, și de către marele public.
Curajul de-a înfrunta toate încercările care au intervenit în procesul de creaţie și manifestare, a dus la consolidarea unor legături trainice și responsabile, din partea susținătorilor asociației – acești oameni extraordinari, care prin pasiunea și devotamentul lor, au dat imbold multor reușite, făcând din profesionalismul lor ca și prioritate principală promovarea acelor valori culturale, care aduc în sufletul oamenilor bucurie, frumos și încântare.
Asociația Trompetiștilor din România, prin președintele prof. Viorel Mureșan, își exprimă mulțumirea și recunoștința față de partenerul său în acest proiect – Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca și față de colaboratorii: Primăria Municipiului Cluj Napoca – Direcția Cultură, Centrul de Zi pentru Vârstnici nr. 1 din cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală din Cluj Napoca și Liceul Special pentru Deficiențe de Vedere Cluj Napoca pentru sprijinul acordat în vederea desfășurării evenimentului EMINESCU ETERN – Spectacol de muzică, poezie și publicistică, ce va avea loc în data de 16 ianuarie, 2025, ora 16.00 la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale a României și celebrării marelui poet național Mihai Eminescu, la 175 de ani de la nașterea sa, care are ca scop promovarea artei, culturii și efortului academic.
De asemenea, aducem mulțumiri persoanelor invitate care vor prezenta și marca prin cuvântul lor importanța acestei zile a culturii românești, și anume:
Rodica Marian – eminescolog,cercetător științific și doctor în filologie, va aduce în prim plan erori de interpretare legate de capodopera Luceafărul și va oferi clarificări valoroase.
Ionuț Țene – poet, istoric și publicist, va aborda tema semnificației Zilei Culturii Naționale dintr-o perspectivă istorică și culturală.
Prof. Luciana Vlad, va susține prezentarea intitulată Ziua Culturii Naționale, sărbătoare de suflet pentru toți românii, subliniind importanța acestei zile pentru identitatea națională.
Mulțumim pentru oportunitatea de a fi și de această dată alături de noi invitaților speciali ai Asociației Trompetiștilor din România, care vor prezenta în cadrul acestui eveniment momente artistice, recitaluri de muzică și poezie: doamnelor Ana Herța – poetă și prozatoare, Luciana Cosmina Vlad – poetă recitatoare, Miorița Stanciu – poetă recitatoare, domnilor Pavel Jarda – artist plastic și rapsod popular, Sandu Cătinean – poet recitator, Marcel și Ionela Paranici – recitatori, Marius Țion – poet recitator, Victor Constantin Măruțoiu – teolog și scriitor.
Suntem extrem de recunoscători doamnei Maria Mariș – interpret și coordonator de muzică folk, care împreună cu elevii Liceului Special pentru Deficienți de Vedere: Scrob Cătălina, Trip Teodora, Andrecuț Laurențiu, Ionică Marcu vor încânta audiența cu mesajul muzical dedicat acestei sărbători speciale.
Multumim Coralei Armonia Seniorilor a Centrului de zi nr.1 din cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală Cluj Napoca, condusă de dirijorii Viorel Mureșan și Irina Popa și de asemenea, doamnei Mihaela Marcovici, coordonator al centrului, pentru sprijinul acordat.
Nu în ultimul rând, adresăm atenția și mulțumirea pentru colaborarea minunată pe care o avem cu doamna Alice Valeria Micu – poet, care de fiecare dată, prin implicarea sa, dovedește că la reușita unui eveniment, interacțiunea dintre prezentator și public este de o semnificație majoră.
Accesul publicului este liber.
NapocaNews