A fost o greșeală ca AUR să nu aibă un candidat „de siguranță” în eventualitatea în care Călin Georgescu nu poate intra în cursa prezidențială, acuză acum cofondatorul partidului, europarlamentarul Claudiu Târziu. Într-un interviu pentru publicul HotNews, Târziu susține că AUR „nu s-a identificat total cu Călin Georgescu, dar a ales să-l sprijine pentru a răspunde la așteptările poporului”. Întrebat de HotNews de mai multe ori dacă susține Mișcarea legionară, Claudiu Târziu a evitat un răspuns tranșant, dar a spus că a luptat să li se facă dreptate unor legionari care „s-au sfințit” în închisoare.
- Cofondatorul AUR spune că nu a participat la ședința în care partidul a decis sprijinirea lui Georgescu la prezidențiale, deși îi spusese lui George Simion că la data respectivă nu va fi în țară. Târziu afirmă că dacă ar fi participat ar fi cerut stabilirea „unui candidat de siguranță”, pentru eventualitatea în care Georgescu nu va putea candida.
- România nu are viitor decât în UE și NATO, dar ca partener egal, nu ca o slugă: „ROexit ar fi act de sinucidere curată”.
- Târziu îi consideră pe fondatorul Mișcării legionare, Corneliu Zelea Codreanu, și pe Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război, „personaje istorice” și critică legea care interzice promovarea fascismului sau Mișcării legionare deoarece prevederile acesteia ar permite vorbirea despre aceste subiecte doar „într-un registru fixat, ceea ce nu e democratic”.
- Cofondatorul AUR susține că au fost mulți legionari care „s-au sfințit” în închisorile comuniste și că aceștia au suferit o nedreptate în anii 90, când li s-au refuzat despăgubirile acordate tuturor deținuților politici.
- Nu se consideră extremist pentru că „dragostea nu poate fi extremă”.
De ce l-a atacat pe Călin Georgescu după interviul de la Natalia Morari: „A lăsat să se înțeleagă ceva gravisim”
– Ați scris pe Facebook un mesaj din care se putea înțelege că v-ați atacat propriul candidat la prezidențiale. I-ați cerut lui Georgescu să clarifice niște afirmații pe care le-a făcut la podcastul Nataliei Morari din Republica Moldova. V-ați referit la folosirea denumirii de „popor moldovenesc” și la afirmația domnului Georgescu că nu este acum momentul să vorbim despre unirea dintre Republica Moldova și România. Este acesta un semnal că AUR ar vrea să-și retragă sprijinul pentru Georgescu?
– Claudiu Târziu: Întâi de toate, postarea mea nu a fost un atac la adresa domnului Călin Georgescu. Nu l-am contestat pe domnul Georgescu, i-am atras doar atenția că a lăsat să se înțeleagă ceva gravisim, într-un interviu luat de o persoană care este foarte controversată din punctul nostru de vedere din Republica Moldova, o susținătoare a filorusismului în Republica Moldova.
I-am solicitat domnului Georgescu, în calitate de președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului care îl susține în alegeri, dar și calitatea mea de activist pe meterezele patriotismului, naționalismului și conservatorismului de peste 30 de ani, fără să fac vreun act de lezmajestate, să clarifice de ce a folosit sintagma „popor moldovenesc”, menită să-i diferențieze pe frații noștri de peste Prut de ceilalți membri ai națiunii române.
– Cum ar trebui să se numească, totuși, un popor care, la ultimul recensământ, a declarat în proporție de 77% că se identifică „moldoveni”?
– Moldoveni și nu greșesc, așa cum și noi ne identificăm dobrogeni, munteni, ardeleni, bănățeni sau moldoveni, dar știm cu toții că suntem români.
Nu e nimic greșit în a te identifica moldovean, dar tu știi că este același lucru cu a fi român. Pe când propaganda rusească spune că a fi „moldovean” e altceva decât a fi român.
Această propagandă i-a mințit pe mulți dintre frații noștri, i-a făcut să creadă că ei sunt altceva decât românii și că a fi moldovean e cu totul diferit de a fi român.
– Cum ar fi trebuit să spună Călin Georgescu?
– Putea să spună foarte bine „cetățenii Republici Moldova”, pentru că Republica Moldova există ca stat, iar cei care s-au născut și locuiesc acolo și au cetățeni sunt cetățeni. Majoritatea acum sunt și cetățeni români, poate peste 50% din ei.
– Al doilea lucru pe care i-l reproșați este că a spus că nu este momentul unei uniri dintre Republica Moldova și România?
– Cred că a vrut să facă o concesie față de gazda podcastului atunci când a spus că nu e cazul să vorbim acum despre reunificare și a invocat în sprijinul acestei aserțiuni rezultatul unui referendum care se referea, după cum știm, la dorința doamnei președinte Maia Sandu pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.
Acolo a fost aproape egal, 50-50%, dar din punct de vedere al dorinței fraților de peste Prut cu privire la reunificarea cu României, nu există astăzi aceste date.
– Există sondaje care arată că majoritatea populației din Moldova nu prea dorește unirea cu România.
– Sondajul nu înseamnă vot.
– Adică nu există un referendum, spuneți.
– Da. Dar nici nu ne trebuie referendum pentru că atunci când Hitler și Stalin au redesenat harta României și au ciuntit o parte din ea, nu i-a întrebat nimeni pe români dacă vor sau nu.
Despre unirea cu Republica Moldova: „Nu este ceva nemaipomenit”
– Și cum, efectiv, ar putea să se unească România cu Republica Moldova, dacă cetățenii, în majoritatea lor, nu-și doresc?
– Nu știm dacă nu-și doresc, dar aici poate fi vorba de voința democratică a celor două parlamente de la Chișinău și de la București. Este simplu de tot. În 2018, Parlamentul român a dat o declarație în acest sens că procesul de reunificare este deschis, din punctul nostru de vedere, și că așteptăm doar să se exprime voința politică a fraților de peste Prut, prin organul reprezentativ, adică Parlament. Se poate face asta foarte bine după model german. Nu este ceva nemaipomenit.
– Cunoașteți, presupun, realitatea de acolo, unde sunt partide pro-europene, dar sunt și partide care nu sunt pro-europene. Vorbind practic, e puțin probabil ca în perioada următoare să se ia o astfel de decizie.
– Așa este, dar eu, ca patriot român, care și-a fixat de la fondarea partidului acest ideal ca scop al politicii mele, trebuie să spun că vreau reunificarea în fiecare zi a vieții mele și trebuie să mă bat pentru asta mereu.
Eu nu trebuie să spun: „stai, că acum pun acest ideal în suspensie, pentru că nu sunt condițiile”. Păi condițiile nu sunt niciodată. Condițiile le creăm noi. Trebuie să spunem adevărul privind raptul istoric asupra Basarabiei și Bucovinei, asupra deznaționalizării românilor de dincolo de Prut prin forță, de către soviete.
Au fost trimiși oamenii Gulag, au fost omorâți, au fost lăsați să moară de foame, s-a ajuns la cazuri de canibalism, ca și în Ucraina, a fost o nenorocire. Trebuie să spunem toate adevărurile acestea și să să spunem că, de fapt, prin reunificare noi facem mai multe lucruri:
În primul rând, înfăptuim un act de dreptate istorică, în al doilea rând, căpătăm mai multă putere, noi, ca națiune, devenim mai relevanți în Uniunea Europeană și în lume.
Am fost de peste 50 de ori în Republica Moldova, o știu ca pe buzunarele mele. Românii de acolo și-au păstrat o mare curățenie sufletească. Eu nu vorbesc cu dumneavoastră ca un exaltat care nu ține cont de realitate. Mă bat să îmbunătățesc această realitate.
De aceea sunt foarte îngrijorat când un coleg de-ai mei de luptă, cineva pe care îl susțin la președinția României, lasă să se strecoare un dubiu. Nu, domnule, noi ne batem pentru reunificare mereu. Și nu o lăsăm între paranteză.
„În secolul 21, neînțelegerile teritoriale nu se mai pot rezolva prin forța armelor”
– Dar celelalte teritorii, care sunt în Ucraina, cum le recuperăm? Ați vorbit despre acest lucru, în ianuarie anul trecut. Cum se poate face reunificarea cu Bucovina de Nord sau Bugeac? Prin forța armată, prin război?
– Eu nu cred că în secolul 21 se mai pot rezolva astfel de dispute, de neînțelegeri teritoriale și de nedreptăți istorice, prin forța armelor. Avem ca dovadă ce se întâmplă de trei ani de zile în Ucraina, când cineva a crezut că poate rezolva prin forța armelor, în speță Rusia.
Eu cred că pe cale diplomatică, prin bună înțelegere. Întâi deschidem subiectul, trebuie să spunem: „Domnule, noi vrem să ne reunificăm în vechile granițe ale României Mari sau nu”.
E posibil să nu vrem și atunci trebuie să schimbăm și Sărbătoarea Națională, să nu mai fie pe 1 Decembrie, că atunci suntem schizofrenici. Nu se poate să serbăm Ziua Națională în ziua desăvârșirii unității naționale și după aceea să spunem că nu ne interesează soarta celor care au rămas în afara granițelor, trasate de niște dictatori.
Eu zic că, întâi să deschidem discuția. Poate că nu e cazul în momentul ăsta să pui această problemă față de Ucraina, care este lovită de Rusia și care are multe alte probleme. Da, pot să înțeleg.
Dar pot să pun problema, până discutăm despre reîntoarcerea teritoriilor românești la vatra națională, ca românii din Ucraina să fie tratați mai bine, ca parte a unui popor care a făcut sacrificii imense pentru Ucraina, de când a început războiul.
Eu am spus în ianuarie anul trecut că idealul nostru național este cel al reunificării. Păi, așa scrie și în numele partidului nostru. Le amintesc tuturor că partidul nostru se numește Alianța pentru Unirea Românilor.
– Acesta este primul pas: se pune subiectul pe tapet. Și apoi?
– Știți că s-au mai făcut schimburi de teritorii. S-au mai modificat granițele pe cale pașnică, între Ucraina și Polonia. Dar eu cred că pe cale pașnică, dacă întrebuințăm toate mijloacele diplomatice, putem ajunge și la un astfel de rezultat. Dar noi respingem din start această problemă, spunem „nu ne mai interesează”.
– Eu vă reamintesc și, probabil că știți foarte bine, că recunoașterea acestor granițe pe care România le are cu vecinii din est a fost una dintre condițiile de admitere în NATO. Nu credeți că genul acesta de declarații ne creează probleme, nu vecinilor, și chiar aliaților, care pot să se întrebe dacă România mai este de încredere, dacă dorește redesenarea granițelor?
– Aliații au multe motive să-și pună întrebarea aceasta, dacă România mai este de încredere, dar nu pentru acest motiv. Eu nu am spus că trebuie modificate granițe prin forță, ci prin diplomație, nu am trebuie spus că trebuie făcut imediat, ci e un proces care durează.
Dreptul internațional ne permite lucrul acesta, așa cum ne permite și reunificarea Basarabiei cu România. Noi trebuie să uzăm de mijloacele de drept și de diplomație ca să ne atingem scopul. De aceea resping vehement ideea că nu trebuie să discutăm, că este un dat și să-l lăsăm așa.
Dar motivele ca aliații noștri să-și pună întrebări cu privire la câtă încredere mai reprezintă România sunt suficiente. Un motiv este ce s-a întâmplat la 6 decembrie, anul trecut (n.r.- anularea alegerilor de către Curtea Constituțională). Este inadmisibil să spui că într-o țară NATO, la granița NATO, într-o țară UE, rușii și-au făcut aici de cap și tu nu ai avut niciun mijloc să-i blochezi. În plus, nici nu prezinți vreo probă.
„Dacă Georgescu este blocat, noi nu mai avem candidat. Este inadmisibil”
– Revenind la Călin Georgescu, eu am spus că a fost „un atac”, dumneavoastră spuneți că a fost „o atenționare”.
– Eu i-am cerut să revină asupra unor nuanțe care poate i-au scăpat. Nu e nicio rușine să revii asupra unor declarații, să le nuanțezi, chiar să le menții dacă tu asta crezi, dar ca să știm cum stăm.
– Aveți variantă de rezervă în cazul în care Călin Georgescu nu candidează?
– Știți foarte bine că partidul AUR, prin conducerea lui colectivă, a decis să-l susțină până la capăt pe domnul Călin Georgescu. Există o decizie a Consiliului Național de conducere. Eu n-am fost prezent la acea ședință pentru că a fost convocată de către președintele partidului, în absența mea. Eram la Strasbourg, în plenară (n.r.- a Parlamentului European).
– Nu v-a chemat intenționat?
– Am discutat despre asta, i-am spus că în acea perioadă eu nu pot să fiu prezent în țară. Aș fi dorit să particip la această adunare pentru că eu, fiind doctrinarul partidului, care păzește direcția de mers a partidului, cred că am un cuvânt important de spus. Dacă vin cu argumentele mele, pot nuanța anumite poziții.
– Spuneți, practic, că nu l-ați fi susținut pe Călin Georgescu dacă nu erați prezent?
– Nu am spus asta. Dar aș fi cerut un vot al Consiliului Național de Conducere privind un candidat de siguranță. Da, îl susținem pe domnul Călin Georgescu, dar am văzut de ce sunt capabile autoritățile. Este foarte posibil să fie împiedicat să candideze, iar noi, al doilea partid al țării din punct de vedere al voturilor, și cel mai mare partid din zona suveranistă nu avem voie să nu oferim o alternativă electoratului care ne-a votat. Și alți și alți suveraniști care așteaptă un candidat cu care să voteze.
Dacă domnul Georgescu este blocat, noi nu mai avem candidat. Este inadmisibil. Nu am fost acolo, nu s-a pus această problemă și a rămas această decizie. Este foarte dificil să se mai schimbe ceva.
Avem 5 zile la dispoziție ca să rămână definitivă fie admiterea (n.r.- candidaturii), fie respingerea. Nu mai rămâne mult timp pentru găsirea unei soluții de avarie.
Și de aceea, eu de două luni de zile am ieșit și în partid și în public să spun: „Atenție, avem nevoie de un plan B”. Oamenii politici nu lucrează cu un singur scenariu, dacă sunt oameni politici, ci cu mai multe scenarii, astfel încât să-și atingă obiectivele pe care și le-au fixat.
Pe noi ne interesează nu doar să facem figurație pe scena publică, nu doar să gesticulăm și să facem declarații care să fie aplaudate, ci să obținem rezultate. Ori rezultatele nu pot fi obținute în condițiile în care nu te gândești la toate mutările adversarului.
– Vă referiți la George Simion, la președintele partidului?
– Nu e singur în conducerea partidului. În acest Consiliu Național de conducere sunt 100 și ceva de oameni aleși și de drept.
Deci nu vreau să se înțeleagă că există vreo dispută între mine și George Simion pe această chestiune. Noi putem să avem poziții diferite, dar de aceea există o conducere colectivă care să tranșeze chestiunea și mi se pare cel mai democrat cu putință.
În momentul în care nu ar exista dezbateri interne, nu ar exista poziții contrare, nu ar exista dispute, înseamnă că acel partid ar fi mort sau ar fi supus unei dictaturi, ceea ce eu nu admit sub niciun tip.
„Am optat pentru susținerea lui Georgescu pentru a răspunde așteptărilor poporului” / „Am jucat totul pe o carte, vom trage consecințele”
– Și acum ce faceți? Adică concret.
– În acest moment nu mai e nimic de făcut. Pe 15 martie este ultima zi în care se pot depune candidaturi. Ce am mai putea facem în câteva zile?
Sunt îngrijorat, am jucat totul pe o carte, din motive principiale, ca să ne înțelegem. Nici eu și nici partidul pe care îl reprezint nu l-am susținut pe domnul Georgescu doar pentru persoana domniei sale, ci pentru că este exponentul unei mișcări mai largi, a unei mișcări suveraniste care prin vot l-a plasat pe primul loc în primul tur de scrutin.
Noi nu ne-am identificat total cu domnul Georgescu, pentru că dacă era așa, îl aveam candidat de la bun început sau îl susțineam. Am optat pentru susținerea dânsului pentru a răspunde așteptările poporului.
Dar puteam să avem un candidat de siguranță, care să semene cu acest profil și care să ne reprezinte pe noi, ca partid. Sau, dacă nu era din partidul nostru, să întrunească susținerea mai largă a tuturor suveraniștilor. A fost respinsă oferta mea, acum vom trage consecințele.
– O să cereți sancțiuni? Pentru că e clar că aveți o nemulțumire pentru că partidul ar putea rămâne fără candidat.
– Nu e grav doar că partidul rămâne fără candidat, dar irosim o șansă de a schimba politica în România în mod decisiv. Pentru că dacă am fi avut un candidat, puteam spera că acel candidat va câștiga și odată cu victoria lui se va schimba întreg ansamblul politic. Știți foarte bine puterea unui președinte, puteam să găsim o altă formulă de guvernare în care să fie incluși și suveraniștii și astfel politica României să sufere o schimbare semnificativă în bine.
Sigur că va veni vremea scadențelor și a analizelor. Am mers pe o anumită strategie, vedem care sunt rezultatele și în funcție de asta vom lua măsurile cuvenite.
– Ați spus într-un interviu recent că dacă AUR nu va mai servi mișcării de renaștere națională, atunci aceasta va da naștere unui nou partid. Mie îmi sună ca un avertisment și aș vrea să vă întreb direct dacă aveți de gând să înființați o nouă formațiune politică suveranistă?
– Eu am făcut un partid, l-am făcut de la zero. Se cheamă Alianța pentru Uniunea Românilor. Nu am niciun motiv să plec din casa mea, din proiectul meu de suflet, unde am pus toată știința, toată puterea mea, toată energia mea, unde mi-am sacrificat familia, mi-am sacrificat sănătatea și unde am dat absolut tot. Nu am de ce să fac asta.
Eu avertizez însă că mișcarea mai largă, mișcarea naționalist-patriotică de orientare conservatoare, care e mai veche de 35 de ani și care a făcut posibilă ascensiunea în Parlament a partidului AUR și pe urmă și a altor partide, nu va rămâne cu brațele încrucișate.
Lupta nu se va stinge dacă partidele care o reprezintă nu vor mai răspunde la comandamentele ei, la năzuințele ei.
– Când ziceți mișcare, la ce vă referiți?
– Mă refer la o sumă de curente, de la cele culturale, identitare, de apărare a vieții și până la cele unioniste sau de acțiune politică de tip conservator,
Eu însumi vin din acea zonă. Iar partidul AUR, așa cum arată el, imperfect, desigur, este și datorită muncii mele.
Suntem conservatori, nu suntem doar patrioți. Naționaliști sunt mai mulți.
Ce răspunde la întrebarea dacă AUR e extremist
– Sunteți extremiști?
– Dragostea poate fi extremă?
– Probabil că da.
– Dragostea nu poate fi extremă. Dacă iubești nu poți să faci rău. Extremismul este ceva rău, este o ieșire din matca firescului. Ori dragostea nu este decât o exprimare a firescului.
Natura umană este să trăim în dragoste, nu în ură. Din păcate, din păcate, contextul social, politic, diferite întâmplări din biografia fiecăruia ne duce într-o parte sau alta. Nu întotdeauna suntem iubitori. Nu, întotdeauna suntem slujitori ai dragostei. Eu am intrat personal în politică din dragoste. Voi refuza să fac politică din frică, de frică ambasadelor, de frică electoratului, de frică a serviciilor secrete, de frica adversarilor politici.
– Ați vorbit despre curentele din societate, printre acestea este și Mișcarea legionară?
– Nu există așa ceva. Am cunoscut pe cei care au făcut parte și din Mișcarea Legionară, și din Frățiile de Cruce, care erau organizațiile de tineret de copii ale mișcării legionale.
Am cunoscut oameni care s-au sfințit în închisori. Chiar dacă ei au intrat cu anumite etichete acolo, prin viața pe care au dus-o și prin bunătatea și dragostea pe care au revărsat-o în societate după ce au fost eliberați, și-au ispășit orice fel de păcat.
Revenind, Mișcarea legionară nu mai există din ianuarie 1941, când a fost lovitura de stat, militară dată de Antonescu împotriva guvernului propriu care era alcătuit jumătate cu mișcarea Legionară. A fost o bătălie între cele două entități.
Mișcarea a fost desființată, membrii ei au umplut închisorile, iar puțini au reușit să fugă, să scape cu exilul. De atunci au mai existat în încercări de organizare, mai ales în timpul rezistenței anticomuniste armate din mulți au fost grupuri de legionari care au rezistat cât au putut să reziste, până au fost lichidați de către Securitate.
După 90 s-a încercat o renaștere a acestei mișcări cu vechi ei combatanți aflați la vârsta senectuții. Nu s-a putut. Au mai fost și unii mai tineri.
Cum se raportează la Mișcarea legionară: „Poporul nu poate să discearnă și să decidă asupra viitorului dacă nu are toate opțiunile la îndemână”
– Ați susținut și dumneavoastră Mișcarea legionară?
– Eu am susținut altceva, am susținut aflarea și rostirea adevărului, pentru că e una să-l știi și alta să-l și poți spune.
Din fericire pentru mine și pentru generația mea, a existat o lungă perioadă după 90, în care libertate de exprimare s-a manifestat deplin, în care puteai să vorbești despre episoade istorice sensibile din istoria mai nouă sau mai veche a României, fără să fii etichetat într-un fel sau altul, fără să fii bănuit că ești un apologet sau că ești, cum să spun eu, un actant.
Eu am fost ziarist din 92 până în 2020. Am fost și om de cultură și cercetător istoric. Din 2003, am acreditare la CNSAS, de pildă, și am studiat multe dosare și de legionari da. Din această perspectivă, eu am vrut să aflu și să spun. Doi: înfăptuim dreptatea.
Așa mi-am imaginat eu când am intrat în presă, că prin munca aceasta de jurnalist pot să îmbunătățesc un pic societatea românească și pot duce și la dreptate.
– Dați-mi un exemplu.
– Spre sfârșitul anilor 90, s-a pus problema ca tuturor deținuților care au fost condamnați pentru apartenență la mișcarea legionară sau aflați în asociere cu mișcarea legionară, adică 80-90% din foștii deținuți politici, să nu mai beneficieze de un decret prin care li se acorda o despăgubire materială. Se acordă până azi celor care mai trăiesc, foarte puțin. Și atunci ca ziarist am fost interesat: de ce pentru unii mumă, pentru alții ciumă? De ce dacă au luptat cu toții contra comunismului? De ce dacă au suferit cu toții în temnițele comuniste? Unii pot să fie despăgubiți pentru ce au suferit, alții nu?
Așa am cunoscut foarte bine deținuții politici, între care foarte mulți dintre cei care făcuseră parte din Mișcare Legionară. Dar m-am poziționat acolo principial, nu apologetic.
Și întotdeauna mi s-a părut democratic să funcționeze toate opțiunile politice, iar poporul să hotărască ce vrea.
– La ce vă referiți? „Toate opțiunile” pot înseamna orice, inclusiv nazismul.
– Să vă dau un exemplu din realitate imediată. În Germania, o țară democratică, motor pentru Uniunea Europeană, cunoaște o ascensiune fulminantă un partid de dreapta, pe care unii îl consideră de extremă dreapta. Unii îl consideră chiar moștenitor al nazismului, ceea ce este aberant. Se numește Alternativa pentru Germania. S-a pus problema inclusiv a scoaterii lui în afara legii. Eu nu cred că într-un regim democratic trebuie acționat așa. Poporul nu poate să discearnă și să decidă asupra viitorului dacă el nu are toate opțiunile la îndemână.
– Noi avem o lege care interzice Mișcarea legionară. Aveți o problemă și cu legea aceasta?
– Astăzi, da, există această lege, care nu doar că interzice Mișcare legionară, da, interzice orice fel de organizații care ar semăna cu Mișcare legionară. Interzice, de asemenea, să vorbești altfel decât într-un registru fixat, despre anumite personaje sau personalități ale istoriei noastre. Ceea ce mie nu mi se pare în regulă în momentul în care nu vorbești.
Există tentația fructului oprit: de ce nu mă lași să aflu? Înseamnă că ceva nu e în regulă.
Dar nu este nici sănătos pentru un organism social: adică noi nu avem încredere în rațiunea poporului pe care îl conducem. Noi nu credem că are suficient discernământ și că trebuie să-i spunem noi ce e mai bine. Nu știu dacă asta este democratic.
E un interviu istoric, unic,
NapocaNews
