Sociologul Dan Dungaciu este luat în calcul de partidele suveraniste ca potențial candidat la prezidențiale în locul lui Călin Georgescu, au declarat pentru G4Media surse politice.
O decizie nu e definitivă, potrivit surselor citate. Dungaciu este unul dintre discipolii sociologului Ilie Bădescu, unul dintre promotorii protocronismului ceaușist, scrie g4media.ro.
Primul mesaj comun transmis de Călin Georgescu, George Simion şi Anamaria Gavrilă, după protestele de duminică seară din Bucureşti, a fost acela ca susţinătorii să urmeze de acum indicaţiile liderilor celor două partide suveraniste, AUR şi POT, care vor spijini candidatul desemnat de Călin Georgescu.
Direcția Națională Anticorupție l-a trimit în judecată în 2024 pe Dungaciu (55 de ani), profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București și fost director, timp de 12 ani, al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C Brătianu” al Academiei Române. Dungaciu este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptele având loc între 2017 și 2022, în perioada în care era director al Institutului.
Este ucenicul lui Ilie Bădescu.
NAPOCANEWS.RO