✔️ A FI SAU A NU FI PACIFICATOR / Președintele Donald Trump, marele regizor al dramelor de pe Truth Social, reușește în ultima vreme să-i dezamăgească inclusiv pe proprii fani. Cum ar fi Tucker Carlson, Steve Bannon sau Larry Johnson.
Jandarmul planetei s-a întors la vremurile în care bombardarea oricărei țări putea fi decisă arbitrar, după un discurs la sediul ONU bazat pe informații cât se poate de false. Ce fel de ”ordine internațională bazată pe reguli” mai pot pretinde democrațiile occidentale, în condițiile în care însăși Statele Unite ar continua să le încalce cu dezinvoltură?
Rachetele hipersonice Fattah-1 trimise către Tel Aviv și fabricile de armament care sar în aer lângă Teheran sunt departe de a tranșa conflictul. O invazie terestră este exclusă, iar bombardamentele reciproce doar mențin atmosfera de război. Nimic fatal celor doi combatanți. Doar mult-lăudatele bombe americane GBU-57 MOP (Massive Ordnance Penetrator) ar putea schimba perspectiva, în sensul atingerii obiectivului lui Netanyahu a a distrugere siturile nucleare iraniene.
Până să dea ordinul de atac, Trump seamănă cu un concurent de la ”Dansez pentru tine” care a uitat pașii. Partenerul său de scenă, nimeni altul decât Benjamin Netanyahu, așteaptă ca Trump să-și revină din starea de perplexitate și să blocheze ambițiile nucleare iraniene cu câteva raiduri ale bombardierului invizibil B-2 Spirit. O acțiune extrem de riscantă deasupra sitului Fordow, adânc îngropat în munții iranieni.
Cu o determinare demnă de J.R. Ewing, din celebrul serial ”Dallas”, liderul de la Casa Albă pare capabil de orice potlogărie pentru a rezolva dosarul iranian. Probabil ar fi în stare să-l invite pe ayatollahul Khamenei la Mar-a-Lago, la negocieri, ca să-i planteze o mică bombă în crosa de golf.
În plus, Trump a pierdut orice speranță că Putin ar fi capabil să-i convingă pe iranieni să renunțe la programul nuclear. Și s-a exprimat față de președintele rus într-o manieră extrem de neprietenoasă, contrar atitudinii binevoitoare de până acum. ”Fă-mi o favoare, mediază-ți propriul conflict”, i-a aruncat el lui Putin, cu o ironie grosieră, care l-ar face pe Dani Mocanu să aplaude din culise. Dovadă clară că pentru Trump apropierea de Rusia a avut în fundal rezolvarea conflictului Israel-Iran ca prioritate absolută.
Ce dezamăgire cruntă, să afli că țarul de la Kremlin, ocupat să numere tancurile Abrams distruse în Ucraina, nu pare dispus să joace rolul de băiat de mingi pentru ambițiile lui Trump. Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, a venit cu o replică tăioasă, care lasă loc la puține interpretări: implicarea SUA în războiul Iran-Israel ar fi ”la câțiva milimetri de catastrofă.” Brusc, tonul amical al lui Trump față de Putin s-a transformat într-o ceartă de cuplu care a uitat de ce s-a plăcut vreodată. Oare chiar a crezut liderul american că-l va convinge pe președintele rus să-și trădeze partenerii doar în baza promisiunii că ”va fi bine în Ucraina”?
În timp ce Trump își numără opțiunile ca pe niște burgeri de la McDonald’s, liderii europeni încearcă să stingă focul cu ceai de mușețel. Emmanuel Macron, cu aerul său de poet al păcii, a punctat la summit-ul G7 din Canada: ”Trebuie să continuăm să lucrăm împreună ca europeni pentru a promova o soluție diplomatică și pentru a evita o escaladare care ar fi catastrofală pentru regiune și pentru lume.” Cât de frumos sună! Și cât de irelevant! Încercările UE de a media între Israel și Iran sunt ca scrisorile trimise prin porumbei călători în plin avânt al internetului. Iranul, cu rachetele și ambițiile sale regionale, a rămas cu siguranță profund impresionat de poeziile lui Macron. Iar Netanyahu, obsedat de supraviețuirea sa politică, a preferat să bată și mai tare toba războiului, decât să asculte serenadele Bruxellesului.
În tabăra MAGA, republicanii pacifiști (dacă putem folosi un astfel de paradox stilistic) încep să ridice din sprâncene. Tucker Carlson, un susținător înfocat a lui Trump în campania electorală, a fost cât se poate de explicit împotriva intenției președintelui de a implica Statele Unite în conflictul din Orientul Mijlociu: ”Israelul să-și ducă singur războaiele”. Campania lui Trump, care promitea ”America First” și nu ”Bibi First,” se clatină ca un castel de nisip în fața valului iranian. Cancelarul Bismarck spunea că politica este arta posibilului. Din nefericire, Trump, autoproclamatul maestru al ”artei negocierii,” descoperă că-i mult mai ușor să vinzi apartamente în Manhattan decât să negociezi pacea într-un Orient Mijlociu în flăcări.
Oare să-l plângem pe bietul Trump? Prins între ciocanul ambițiilor lui Netanyahu și nicovala unui posibil război mondial, liderul de la Casa Albă trebuie să aleagă: fie sare în groapa cu lei, cu riscul de a-și înfuria fanii și de a declanșa un haos global, fie lasă Iranul să-și vadă de treabă în proiectele nucleare, în timp ce Bibi îl va privi ca pe un Brutus cu părul vopsit. E ca și cum ai alege între a-ți tăia un picior sau ambele.
Cu Trump la cârma lumii, așteptați-vă la un final demn de o telenovelă proastă: replici dramatice de un comic involuntar, actori lipsiți de talent și un punct culminant care va face istorie. Sau, mai probabil, ne va face praf.
Adrian Onciu
(Sursa Facebook)
