Distribuie articolul

Într-un moment istoric, în prezența a cinci eurodeputați, românii din Timocul Sârbesc și cel Bulgăresc au vorbit despre lupta lor pentru păstrarea limbii, credinței și identității într-o zonă în care drepturile lor nu sunt respectate.

Bunul meu prieten, domnul Claudiu Târziu, președinte al partidului Acțiunea conservatoare și șeful delegației ACT din Parlamentul European, a fost alături de mine în cadrul acestui eveniment important.

Este un om care de ani de zile luptă pentru recunoașterea acestor comunități și pentru drepturile românilor de pretutindeni și care a spus ferm că trebuie ca România și Comisia Europeană să condiționeze sprijinul acordat Serbiei în procesul de aderare de respectarea drepturilor minorității românești.

Acești români au nevoie de sprijin concret pentru deschiderea de școli și parohii românești în Valea Timocului, acolo unde limba română este interzisă și unde oamenii trăiesc cu frica de a spune cine sunt.

Acesta nu este un gest simbolic, ci un angajament ferm: românii din Timoc nu mai trebuie tratați ca străini în propria lor istorie.

Ei sunt parte din sufletul națiunii noastre și merită să fie auziți, respectați și apărați.

Cu Dumnezeu înainte!

Europarlamentar Șerban Dimitrie Sturdza

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: