Crezul meu de român

Nu incit la ură, ci la adevăr. Incit împotriva lui 2+2 =5, revoluția neobolșevică a corectitudinii politice. Sunt împotriva dictaturii minorităţilor care anulează alegerea majorității, împotriva dictaturii minorităţilor etnice și homosexuale, împotriva tuturor celor care anulează Istoria.

Priviți-i în ochi pe cei care au fost bătuți cu ranga de fier și nu s-au dezis de Hristos și de Neam. Priviți-i in ochi pe cei de la Aiud sau Pitești. Priviți-i în ochi pe cei care au luptat în munti cu arma în mână împotriva ocupației comuniste. Simțiți mâinile lor degerate din iernile grele petrecute în vagaunele din creierii munților. Simțiți sufletul acestora, inima lor lovindu-se de piept, două stânci de cremene din care au izvorât scântei și flacără, demnitate și curaj! Simțiți în adâncul vostru pașii de tunet, Batalioanele Române care au trecut Carpații pentru România Mare, tranșeele de sânge care au fost râuri, batistele cu lacrimi ale femeilor ce-si așteptau bărbații plecați pe front și copiii așezați în genunchi pe mormintelor taților. Este o întreagă istorie de jertfă și luptă a unor oameni care s-au numit români. Ei nu pot fi interziși! Au îndurat frig, foame si prigoană, au îndurat despărțirea de cei dragi și secera morții deasupra capului lor. Dar nu s-au lăsat. S-au frânt uneori, dar nu s-au îndoit, asa cum spunea Ioan Gavrilă Ogoranu despre acești brazi. Și tocmai pentru ca nu s-au îndoit au rămas în istorie și în sufletele generațiilor care au urmat. Ei au ridicat, au făurit politica națională, cea a demnității românești. Și tocmai de aceea ei nu vor fi uitați, si din această cauză sunt atât de periculoși astăzi, pentru că ei sunt România.

Cu Dumnezeu înainte pornesc din nou și din nou, în fiecare zi și în fiecare clipă din gândul meu spre întărirea legăturii dintre mine şi alti oameni care împărtășesc același Ideal, Idealul Libertății de a fi Român. Sper ca nimeni să nu poată rupe veriga dintre noi, căci am certitudinea că Legătura de Dragoste de Neam şi Ţară dintre români este indestructibilă. Legământul este în acea particulă etnică pe care Dumnezeu a sădit-o în ADN-ul nostru. Nu ştiu însă când şi cum, România, ca stat, va putea să se revină în matcă împotriva marii resetări globaliste. Trăim, luptăm, murim, ne naștem, renaștem, muncim, plângem sau râdem, ne batem între noi, ne mișcam, într-o țară ocupată de străini. Aceasta este crunta realitate. De mult timp, prea mult timp, avem de a face cu o anarhie dirijată, bine implementată pe mai toate palierele instituționale care se răsfrânge asupra întregii societăți, o anarhie generată de frângerea reperelor identitare naţionale, implicit așadar a celor creștine. Avem de a face cu subminarea puterii naționale de o mașinărie infernală care ne poate ucide individual şi ca popor, care paralizează reacţiile instituțiilor sau ale oamenilor.

Țara acesta are morminte, cum spunea Octavian Goga, Țara aceasta are eroi și martiri și sfinți, iar lupta se duce și pentru Crucile lor, adică pentru memoria lor!

Culorile României din aceste vremuri nu sunt idilice, dar tabloul nu trebuie murdărit şi mai mult, ci doar şters de praf cu credinţă şi smerenie. Eroii şi sfinţii români sunt acolo, în firele adânci ale pânzei, de noi depinde dacă le îngropăm mai adânc sau le restaurăm, aducându-le în prim-plan.

Într-o lume în care mai toţi au numai drepturi, eu consider că am numai îndatoriri, simţindu-mă liber; liber să cred în Hristos şi în Neam, liber să fiu român. În această libertate, în fiecare dimineață, vă veți putea uita în oglindă fără să lăsați ochii în jos. Și atunci vă veți ridica. Mai presus de gloria vremurilor noastre efemere este Gloria mărturisirii, gloria fronturilor de luptă, care va conta cu siguranță pentru mântuirea sufletelor noastre, pentru flacăra naprasnică a voievozilor noștri, a sabiei lui Avram Iancu, Tudor Vladimirescu, a cuvântului lui Mihai Eminescu si Octavian Goga, a întregii generații naționaliste interbelice ce s-a ridicat pe cruce împotriva dictaturilor. Din tot acest câmp de încleștare aprigă dîntre bine și rău au răsărit martiri și sfinți ai Închisorilor. Să fii român este greu, dar întotdeauna atât de frumos!

Acesta este crezul meu, cel mai simplu român,

Mihai Tîrnoveanu