Distribuie articolul

Doi clujeni, Gabriel Bota și Rudolf Nyari, pleacă în Noua Zeelandă cu două biciclete și o carte de basme românești și vor încerca să traverseze cele două insule, de la Auckland până la Bluff, în 14 zile consecutive. Aproape 2.200 de kilometri, peste 25.000 de metri de urcare, fără asistență tehnică pe traseu.

”Cu Read & Ride am ajuns la Nordkapp, în nordul Europei, cu mesajele a mii de tineri. Apoi am pedalat prin Patagonia și am ajuns pentru prima dată în istorie cu bicicletele pe insula Capul Horn. Au fost zile în care vântul ne-a pus la pământ. La Ushuaia am dăruit “Toate pânzele sus!”, de Radu Tudoran.
Acum, în bagajul pe care o să-l cântărim la gram, am făcut loc pentru “Basme românești”, de Petre Ispirescu. Și de data asta am pus și ceasul să meargă împotriva noastră.
Ne-am pregătit un an pentru aceste 14 zile. Am făcut loc antrenamentelor între muncă, familie și toate lucrurile pe care le are de dus un om într-o săptămână obișnuită. Am întins harta pe masă, am refăcut calculele și ne-am întrebat, foarte serios, dacă putem. În unele zile, răspunsul a venit ușor. În altele, am ieșit la antrenament cu întrebarea încă în minte. Când mă gândesc la anul ăsta, diminețile acelea îmi vin primele în minte.
În Noua Zeelandă, oamenii vin de departe să vadă locurile în care poveștile lui Tolkien au prins viață pe ecran. Acolo vrem să ducem și basmele cu care am crescut noi.
Petre Ispirescu a pus pe hârtie povești pe care oamenii și le spuneau unii altora. Datorită lui, au ajuns la copii pe care cei care le povesteau n-ar fi avut cum să-i cunoască. Acolo îi întâlnesc eu pe Tolkien și pe Ispirescu. Un copil deschide o carte și pleacă la drum cu Bilbo. Altul îl urmează pe Făt-Frumos. În amândouă camerele se face târziu și, când cineva le spune să stingă lumina, se aude același „mai lasă-mă o pagină”.
Mi-ar plăcea ca, într-o după-amiază oarecare, un copil din Bluff să găsească ediția bilingvă a basmelor lui Ispirescu în biblioteca de acolo. Să țină cu același Făt-Frumos cu care am ținut și noi. Poate se va opri la un amănunt peste care noi am trecut de atâtea ori și, când ajunge acasă, o să aibă cui să i-l povestească. Noi n-o să știm nimic despre după-amiaza aceea. Cartea o să-și vadă de drumul ei.
Vrem ca Read & Ride să ajungă la 100.000 de copii și tineri, cu un îndemn simplu. Să citească și să facă mișcare. Și mi-aș dori ca, dintre toate zilele în care ne vor urmări, să prindă și una în care suntem obosiți, o etapă ne iese pe dos și, a doua zi, ne urcăm iar în șa. Din fotografia de la sosire e greu să-ți imaginezi că omul acela a avut și el o dimineață în care ar fi vrut să mai stea puțin în pat.
Iar dacă vă uitați la noi și vă vine să luați o carte de pe raft sau să scoateți bicicleta din garaj, faceți-o chiar în ziua aia. Citiți câteva pagini. Dați o tură până la capătul străzii. Și dacă vă place, mai faceți una.
Cred că multe dintre drumurile noastre încep în copilărie. În glasul cuiva care ne-a citit seara. În ziua în care cineva a luat mâna de pe șaua bicicletei și, preț de câțiva metri, am mers singuri fără să știm încă.
După un an de pregătire, exact așa mă simt.
Cu sufletul plin de curaj, de iubire, de încredere!
Poveștile nu sunt trecutul nostru. Sunt hărțile cu care mergem mai departe.
Țin foarte mult să le mulțumesc tuturor prietenilor care ne susțin acest proiect! Suntem onorați și recunoscători!”, a spus Bota.
Read & Ride este un proiect marca Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, al cărui director este Gabriel Bota.

Radu Ștefan

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: