Marian Neacșu a avut un mesaj pentru cei care au participat la protestul neautorizat din București. Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat lângă Palatul Parlamentului. AUR a promovat acțiunea, iar George Simion s-a alăturat participanților, dar susține că nu a organizat manifestația. Membri AUR au protestat și în fața Primăriei Capitalei, nemulțumiți de refuzul autorităților de a aproba manifestația.
„Ziua de astăzi ne arată că putem construi împreună această relație”
„Astăzi, românii au dat o lecție de civilizație și de respect pentru democrație.
În ciuda îndemnurilor la violență răspândite în mediul online, oamenii au ales să se comporte cu calm și responsabilitate. Manifestația din București s-a încheiat fără incidente care să afecteze siguranța cetățenilor sau ordinea publică.
Este un merit pe care îl împărțim cu toții. Cei care au participat la protest și și-au exprimat nemulțumirile în mod pașnic. Cetățenii care, fără să participe, au înțeles și au respectat dreptul celorlalți de a protesta. Colegii din Ministerul Afacerilor Interne, care au fost în teren și și-au îndeplinit misiunea cu profesionalism, echilibru și respect față de oameni.
Tuturor le mulțumesc sincer. Cetățenilor, pentru atitudinea civilizată, iar colegilor mei, pentru felul în care și-au făcut datoria.
Am spus, de la începutul mandatului, că îmi doresc să consolidăm încrederea oamenilor în Ministerul Afacerilor Interne. Această încredere se câștigă prin ceea ce facem, prin dialog și prin felul în care ne raportăm la fiecare cetățean. Ziua de astăzi ne arată că putem construi împreună această relație.
Rămânem în teren, la datorie, alături de oameni. Pentru ca fiecare să se poată întoarce în siguranță acasă și să se bucure, în liniște, de acest sfârșit de săptămână.”, se arată în comunicat.
Napocanews.ro
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

