Am aflat cu sinceră părere de rău că municipiul Cluj-Napoca este de curând mai sărac în personalităţi culturale şi academice de primă mărime. Aceasta datorită trecerii la cele veşnice a profesorului universitar doctor Vasile FANACHE, important dascăl al Almei Mater Napocensis, dar şi exeget de rafinată cultură şi de rarisimă exigenţă al vieţii literare româneşti.
Încă de la primele numere ale revistei Cetatea Culturală, regretatul profesor Vasile FANACHE ne-a fost alături, încredinţându-ne spre publicare multe dintre textele sale, modele de autentică scriitură, critică sau de istorie literară. Nu o dată, domnia sa ne-a sugerat teme de abordat sau ne-a recomandat nume de noi colaboratori care să contribuie prin scrisul lor la bunul renume al publicaţiei noastre. Cu echilibrul şi exigenţa ce-l caracterizau, profesorul Vasile FANACHE n-a ezitat niciodată să ne semnaleze şi autorii sau textele care, potrivit criteriilor sale valorice, nu-şi găseau locul într-o publicaţie ca a noastră, care urmărea să ofere cititorilor de azi şi dintotdeauna materiale de elevată ţinută calitativă şi estetico-literară.
Distinsul dascăl Vasile FANACHE ne-a fost alături ani de zile şi la o serie de manifestări publice pe care le-am iniţiat, impresionând asistenţa prin vastitatea lecturilor sale, ca şi prin impresionantul bagaj de cunoştinţe care i-au permis întotdeauna intervenţii remarcate şi reţinute de publicul participant.
Mi-a făcut personal o reală plăcere fiecare întâlnire avută cu acest om excepţional, de aceea, în pofida programului meu adeseori destul de încărcat, găseam răgazul necesar şi pentru a ridica de la dânsul de acasă articolul ce urma să apară într-un viitor număr al revistei, dar şi pentru a-i aduce fiecare nou exemplar tipărit al revistei.
De fiecare dată când îi aduceam revista observam în privirile sale o lumină şi o bucurie aparte. N-a uitat niciodată să-mi mulţumească atât pentru faptul că i-am adus personal revista, cât şi pentru că am inclus în sumarul ei şi textul sau textele pe care mi le-a încredinţat dânsul.
Spuneam că profesorul Vasile FANACHE a fost întotdeauna un om exigent, niciodată dispus la compromisuri sau la a face rabat de la valorile şi idealurile în care a crezut cu tărie. Dar în pofida acestei exigenţe, care, ca dascăl, i-a creat o aură de profesor dur, la care se obţine cu greu o notă de trecere la examene, dânsul a fost, în realitate, un om deosebit de apropiat, de înțelegător şi cald, în orice clipă deschis dialogului şi dornic să afle cât mai multe lucruri noi, din absolut orice domeniu, să schimbe opinii, să afle păreri. A fost ceea ce se numeşte un causeur pur sânge. Lecturile şi cultura sa vastă i-au permis întotdeauna să se exprime cu aceeaşi lejeritate şi atunci când era vorba despre clasicii literaturii române, dar şi atunci când era în faţa unui debutant sau unui tânăr aflat la începuturile sale literare. Din câte ştiu, niciodată nu a dat greş în opţiunile sale în această privinţă. Ştiu că manifesta o preţuire aparte faţă de creaţia poetică a lui Horia BĂDESCU, Teofil RĂCHIŢEANU, Miron SCOROBETE, Ion CRISTOFOR, Constantin CUBLEȘAN, dar a arătat susţinere şi înţelegere şi pentru creaţia Hannei BOTA sau a tânărului Ionuţ ŢENE, ca să mă refer doar la câteva nume.
În ultimii ani, o boală neiertătoare i-a îngreunat foarte mult deplasarea, obligându-l să petreacă cea mai mare parte a timpului în apartamentul pe care îl deţinea în zona Parcului Central. Cu toate acestea, până relativ recent, l-am întâlnit deseori, la diferite ore din zi, deplasându-se, cu vizibil efort, pe străzile Clujului. Îmi aduc aminte că, de curând, atunci când l-am sărbătorit pe poetul Horia BĂDESCU, l-am sunat acasă pe Profesorul Fanache, l-am informat despre intenţiile pe care le aveam şi l-am întrebat dacă nu poate onora cu distinsa sa prezenţă respectiva manifestare. Am simţit în vocea sa o sinceră părere de rău, dar mi-a explicat că, din păcate, nu se mai poate deplasa, că este condamnat să rămână aproape tot timpul între patru pereți şi, mai ales că, oricum, n-ar putea urca scările spre locul unde urma să se întâmple evenimentul în discuţie.
De atunci, am mai fost de multe ori tentat să-l sun, dar o serie de cunoscuţi comuni îmi spuneau mereu că starea sănătăţii sale nu este deloc bună. N-am crezut însă, nici o clipă că sfârşitul său era atât de aproape, asta cu atât mai mult cu cât, îmi propusesem ca, anul viitor, cu prilejul zilei sale de naştere, să-l sărbătorim la împlinirea vârstei de 80 de ani. Nu am renunţat deloc la această idee şi, întrucât sunt unul dintre cei care au determinat autorităţile locale să-i acorde, pe merit, titlul de Cetăţean de onoare al municipiului, vom marca aniversarea respectivă chiar dacă dascălul de suflet al generaţiei mele îşi va ţine între timp, de mult, cursurile şi seminariile în ceruri. Pentru că Profesorul Vasile FANACHE a fost și va rămâne pentru totdeauna una din Marile Personalități ale Cetății clujene.
Fie-i ţărâna uşoară!
Dan Brudaşcu
