E o obligaţie legală ca parchetul general să se sesizeze în cazul premierului Victor Ponta, care a funcţionat ca ofiţer acoperit şi procuror, între anii 1997 – 2001. Colegii îl numeu pe Victor Ponta cu porecla „Ambasadorul”, datorită deselor sale plecări în străinătate. Pe banii SIE, adică a fraierilor de români plătitori de taxe şi impozite. E imoral ca Victor Ponta să mai candideze la funcţia supremă în stat. El a încălcat o lege constituţională, fiind şi procuror şi ofiţer acoperit în acelaşi timp. Evident că Victor Ponta s-a căsătorit cu fiica unui fost informator al Securităţii, deputatul şi ministrul Ilie Sârbu, fostul popă cu numele de cod „Ovidiu Marinescu”, care la Revoluţie a ordonat închiderea uşilor catedralei din Timişoara, zeci de oameni fiind ucişi pe trepte de către gloanţele armatei ceauşiste, conform jurnalistului Ohanesian. Cam acesta este profilul moral al familiei candidatului la prezidenţiale: securişti şi ofiţeri acoperiţi.
Este emblematică situaţia pentru România. Acum înţelegem mulţi dintre noi, cum în anii 1990/2000 pe vremea lui Ion Ilici Iliescu/Adrian Năstase, în România se făcea poliţie politică, iar membri ai aparatului politic pesedist erau propulsaţi în funcţii pe baza dosarelor de foşti securişti sau de ofiţeri acoperiţi. Victor Ponta este exemplul fulminant al promovării de la calitatea de ofiţer acoperit la cea de procuror la parchetul-general, apoi la cabinetul premierului Adrian Năstase şi acum, ca premier, preşedinte PSD şi candidat la preşedinţie. Deci, în România, nu vei reuşi în politică sau în alte aspecte ale vieţii social-economice şi chiar culturale dacă nu eşti ofiţer acoperit sau lucrător la unul dintre serviciile secrete. Asta e imaginea publică. E un semnal dezastruos pentru democraţia românească. Nu mă miră că milioane de români fug din ţara unde serviciile secrete fac poliţie politică şi protejează clanuri politice mafiote sau structuri economice puse pe jaf din banul public. S-a creat o imagine urâtă a serviciilor secrete române, acelea de intrigante în deturnarea de fonduri şi influenţarea negativă a deciziei politice în dauna cetăţeanului. Avem acum şi o explicaţie logică, după dezvăluiri, că după 1990 patrioţii au fost hăituiţi şi marginalizaţi de poliţia secretă a lui Iliescu/Năstase, iar în România nu avem încă un partid naţionalist în parlament, ca în restul Europei.
Victor Ponta degeaba afirmă în presă -, el nu a negat cu subiect şi predicat că nu a fost ofiţer acoperit -, că doar şi-a slujit ţara. Nu, Victor Ponta, tu doar ai fost un slujbaş pe banii statului, al unui serviciu secret, nu ai slujit nimic în interesul românilor, doar contracost, pecuniar sau cu excursii în străinătate. Un act patriotic adevărat e făcut de acele milioane de români, care îşi slujesc ţara în mod gratuit din dragoste de neam, pământ şi credinţă. Victor Ponta e doar un fost mercenar plătit, al unui serviciu secret (SIE), care nu sunt sigur după dezastrul de 25 de ani al ţări, că mai este în slujba României. Tata socru securist, ginerele ofiţer acoperit şi candidat la preşedinţie, iată imaginea penală a României post-comuniste. Şefii serviciilor secrete româneşti trebuie să vină cu lămuriri şi cei vinovaţi să plătească legal.
Ionuţ Ţene
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


9 comentarii la “Tata socru securist, ginerele ofiţer acoperit şi candidat la preşedinţie: imaginea penală a României post-comuniste”
Bravo domnule dr.Ţene. Aţi spus un adevăr.felicitări.Ponta Ilie sârbu şi alţii sunt trădători de ţară.
Io zic ca Ardealu trebe sa revina la Tara Mama. Miticilor de aici li se va oferi din nou sansa sa se civilizeze. Poate, acum nu vor da cu piciorul intr-o oportunitate atat de necesara.
Ei acum da…. Trebuie sa-mi ridic palaria in fata acestui articol si sa recunosc ca dl Tene poate fi obiectiv.Nici nu cred ca putea fi altfel in fata acestor evidente.Mai nou aflam ca premierul Ambasador{ca la tzigani}are socrul raspopit inculpat in retrocedari ilegale de mii de hectare
Desi recunosc ca datele sunt extrem de grave, nu cred ca ponta este principalul vinovat. De ce basescu l-a numit premier? A stiut dar a vrut sa-i dea cu tifla in cap cand ii era lumea mai draga? Daca da, atunci si el este la fel de vinovat!
La huguri mai rau ca la romani.Sute de securişti unguri, deconspiraţi de istorici. Aproape întreaga clasă politică de la Budapesta a avut legături cu Securitatea comunistă
http://www.napocanews.ro/2011/03/sute-de-securisti-unguri-deconspirati-de-istorici-aproape-intreaga-clasa-politica-de-la-budapesta-a-avut-legaturi-cu-securitatea-comunista.html
in momentul de fata, victor ponta este liber sau nu de obligatiile trecutului? raspunsul la aceasta intrebare este tot ce conteaza in aceasta ecuatie din punctul meu de vedere
Nu contenesc să mă uimesc cât de penală este – poate fi – clasa politică! Bănuiam aceasta, dar la proporții mai mici mai „decente” totuși.
Basescu are Parkinson din cauza bauturii si de la Udrea. Pe asta n-o vedeti?
Este oficial: Basescu are Parkinson de la bautura.