Românii recreștinează Spania! Schit ortodox la Majadahonda?

Am avut onoarea și bucuria de a reveni în Spania, cu o nouă lansare a ”biografiei teologice” a lui Valeriu Gafencu. Dacă anul trecut în octombrie am prezentat cartea despre Sfântul Închisorilor la Madrid, zilele trecute am lansat cartea ”Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor” la Parohia Ortodoxă Sf. Daniil Sihastrul din Collado Villalba (Madrid) și la conferința cu tema ”Preotul Gheorghe Calciu și Valeriu Gafencu – Chipuri de mărturisitori în temnițele comuniste”, invitat special fiind dreptmăritorul Preot Amfilohie Brânză, starețul Mănăstirii Diaconești. Acest eveniment de spiritualitate românească nu ar fi avut loc fără implicarea, cu întreaga sa inimă dedicată total lui Hristos, a părintelui paroh Ilie Tabarcia , precum și a doi români patrioți, recunoscuți în mediile național – creștine din Spania: Mihail și Ovidiu. Vă spun sincer că rar mi-a fost să cunosc așa români sufletiști, patrioți inimoși, buni organizatori și oameni de acțiune, implicați ca inițiatorii evenimentului din Collado Villaba. Revenirea mea în Spania a avut și o conotație inițiatică în tainele ortodoxiei ce prinde rădăcini puternice și adânci pe pământ spaniol. În ciuda ateismului și anarhismului devastator care a cuprins societatea spaniolă în urma afirmării partidelor stângiste și neo-marxiste, ca și Podemos, a scăderii credinței catolice datorită asaltului globalismului și compromisurilor de la dogmă făcute de cardinali, românii ortodocși, din ce în ce mai mulți în Spania, contribuie la recreștinarea acestei țări și la promovarea dreptei credințe în patria din care provine un strămoș al nostru: împăratul Traian. Cei peste un milion și jumătate de români din Spania, pe care îi găsești absolut peste tot: în magazine, instituții, parcuri, cafenele, spitale și restaurante sau pe stradă, s-au integrat armonios, dar nu au uitat cel mai important lucru care-i definește: credința creștin-ortodoxă. În Spania umblă o vorbă: a doua limbă după spaniola este româna, iar cine știe limba lui Eminescu se descurcă foarte bine pe pământul lui Don Qujote. Credeți-mă că nu a trebuit să mă folosesc de engleză sau germană ca să comunic în Spania, cu limba română ești ca și acasă. Numai că românii nu au obsesia plăcuțelor bilingve ca unii dintre conaționalii noștri. Dar cel mai mult m-a impresionat în Spania credința curată – limpede ca izvorul – ortodoxă afișată cu smerenie și discreție de românii noștri. Nu e localitate sau cartier în Spania să nu aibă o biserică ortodoxă, ridicată sau amenajată așa cum au reușit preoții și curatorii: la subsoluri sau în garaje de bloc, în hale industriale sau clădiri dezafectate, toate frumos pictate și împodobite cu sfinți în stil bizantin și cu multă dragoste și har. Ce diferență nobilă între icoanele descărnate de trup ale lăcașurilor ortodoxe și picturile profane cu forme lumești pe care le-am văzut în basilica Escurialului.

În Diaspora am realizat că românii duc mai departe făclia credinței ortodoxe dincolo de un oficialism ușor inhibat al ierarhiei din țară. Libertatea afirmării credinței creștin-ortodoxe în Diaspora e mai cu râvnă și mai cu foc în aceste mici comunități de români, care sunt uniți și vii în ”rugul aprins” al dragostei de Hristos asemnea primelor lavre ale creștinismului apostolic din secolele romane. Nu întâmplător în Diaspora, în Spania, Italia, Austria, Luxemburg sau Franța dragostea față de sfinții populari și mai ales față de Sfinții Închisorilor e mult mai mare, mai râvnitoare, la românii diasporeni decât în țara mamă România. În Spania am descoperit o râvnă și dragoste curată față de Valeriu Gafencu ce nu poate fi cuantificată în cuvinte schematice. În general dragostea față de sfinți nu poate fi încorsetată în cuvintelele simple ale unui jurnalist ce a ascris o carte despre cel care a fost botezat de Nicolae Steinhardt ca Sfântul Închisorilor. Pe 18 februarie, la 65 de ani de la trecerea în brațele Domnului a lui Valeriu Gafencu la penitenciarul Târgu Ocna, am participat la un parastas oficiat de Pr. Ilie Tabarcia și Preotul Amfilohie Brânză la biserica parohială. Evlavia românilor din Spania față de memoria Sfântului Închisorilor trece dincolo de metafizica momentului și e o taină adânc înfiptă în inima tuturor. Chiar dacă Valeiru Gafencu nu este canonizat oficial încă de BOR, tânărul basarabean este deja un sfânt popular recunoscut și canonizat de neamul românesc. Despre viața tehandrică a lui Valeriu Gafencu, care face legătura dintre om și Hristos, a vorbit așa de înălțător, aplicat telogic și cu lacrimi în ochi părintele Amfilohie Brânză, ucenicul lui Ilie Cleopa și a lui Iustin Pârvu. Cred că la ora aceasta Pr. Amfilohie Brânză este cel mai destoinic luptător întru Hristos și cea mai puternică voce a dreptei credințe din monahismul românesc, după trecerea la cele veșnice a marilor corifei care au trăit suferința hristică în academiile închisorilor comuniste de la Jilava, Aiud sau Gherla. Când vorbește Amfilohie Brânză despre Sfinții Închisorilor lacrimile îi curg pe obraj, atât sfinției sale cât și celor care îl ascultă.

Părintele Amfilohie Brânză a vorbit ziditor, cu ardoarea harismatică caracteristică, despre jertfa mântuitoare și răscumpărătoare a generației naționaliste interbelice, care prin sângele vărsat și mărturia fără compromisuri a Adevărului a salvat poporul român, pe calea mântuitoare a Învierii, de atacul diabolic al regimului bolșevic. Sfinții Închisorilor au împlinit un mesaj theandric. Starețul de la Mănăstirea Diaconești a esențializat rolul de model și simbol creștin din partea unei generații de excepție pentru neamul românesc al celor doi martiri ai gulagului comunist: Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa și basarabeanul Valeriu Gafencu. Jerfa tinerilor martiri din închisorile comuniste a fost asemenea primilor creștini din perioada persecuțiilor împăraților păgâni. Pentru mucenicii din închisorile comuniste valorile sacre: Biserica, credința, neamul și Hristos erau mai presus decât viața lor trecătoare. Acești mărturisitori din temnițele comuniste sunt sfinți pentru poporul român, chiar dacă oficial nu au fost, încă, canonizați. În Spania și Diaspora în general se naște o nou Românie, mai aproape de Biserică și credința strămoșească, o pleiadă de preoți și enoriași care nu mai pot fi opriți și cenzurați să vorbească de Sfinții Închisorilor. La Madrid se ridică cea mai mare biserică ortodoxă din Diaspora, iar românii din Spania spun că aceasta este adevărata Catedrală a Mântuirii Neamului. Sămânța ortodoxiei românești s-a sădit în inima Spaniei și crește ca un stejar viguros din Borzești. Numeroși români au redescoperit în Spania etnicitatea, tradiția, credința, familia și valorile românești. Putem spune fără să greșim că românii recreștinează Spania decăzută în ignoranța unui ateism social și anarhic. Ba mai mult am întâlnit români care au aflat că lângă localitățile în care trăiesc ei, spaniolii au ridicat în 1970 un monument creștin din marmură la Majadahonda pentru doi conaționali, Moța și Marin, care au căzut pentru Dumnezeu în războiul civil: ”Caidos por Dios”, cum scrie pe soclu de piatră. Deși Podemos și municipalitatea locală vrea demolarea acestuia, românii din Spania se opun, iar asociația care e proprietarea terenului pe care se află amplasat memorialul se opune de asemnea. Tot mai mulți români din Spania și preoți cu care am vorbit, că pentru a se conserva acest edificiu care amintește sacrificiul de sânge făcut de doi români care au luptat în războiul civil din Spania pentru apărarea credinței creștine -, dincolo de opțiunea lor politică care poate nu ne place sau nu e de înțeles – au propus ca să se ridice un schit ortodox în care să se roage și nevoiască măicuțe venite din țară, iar un preot ortodox din parohiile din împrejur, să fie și duhovnic și să oficieze Liturghia. Din informațiile deținute Episcopia ortodoxă din Spania ar fi de acord pentru ridicarea acestui schit ortodox românesc în care să vină se se roage și reculeagă românii din Spania. Românii simt tot mai mult nevoia înălțării unei mănăstiri ortodoxe în Spania în care să se roage și reculeagă. Totul depinde ca asociația care deține terenul să permită concesionarea acestuia pentru ridicarea schitului ortodox. Poate ar trebui ca și în conducerea acestei asociații spaniole să intre membrii noi, adică și români care să aibă un cuvânt de spus. Că se concesionează sau nu terenul nu știu, mai vedem, dar am tot mai multe informații că preoții ortodocși din Spania sunt hotărâți să construiască, pe terenul asociației de protejare a monumentului, pe alt teren dăruit de biserica catolică sau pe un teren privat, un schit ortodox la Majadahonda pentru ca românii să se roage întru mântuirea neamului românesc și omenesc, într-un un loc secular, sfințit și scăldat de sângele unor martiri căzuți în numele lui Hristos din primele secole ale creștinismului până la perioada recentă. Paradoxal Spania ortodoxă devine un bun exemplu pentru România ortodoxă, fiii duhovnicești devin râvnitori și demni urmași ai părinților din țară. În Diaspora Sfinții Închisorilor sunt deja icoane vii, rugătoare și de închinat pentru români, în țara mamă însă reticența unora pare de neînțeles, nedreaptă și condamnabilă la scaunul Judecății de Apoi.

Ionuț Țene