Distribuie articolul

Protest în faţa Sălii Palatului, unde are loc, sâmbătă, Congresul PSD. Protestatarii Rezist s-au adunat în zonă și au intrat în conflict cu jandarmii. Manifestaţia a fost organizată pe Facebook.

Au fost momente tensionate între jandarmi și protestatari, pentru că cei din urmă nu sunt lăsați să se apropie de Sala Palatului. Mai mulți protestatari au fost ridicați de jandarmii care au fost mobilizați în zonă.

În jurul Sălii Palatului a fost desfăşurat un dispozitiv impresionant de jandarmi. În zonă au fost amplasate şi garduri și sunt restricții de circulație.

Pe pagina de socializare unde a fost organizat protestul, se anunța că manifestanții îi vor aștepta pe cei de la PSD cu pancarte pe care vor fi scrise promisiunile neîndeplinite ale PSD din programul de guvernare, precum şi cu găleţi pline cu lapte, ouă, ulei, pâine, carne sau alte alimemente care ar urma să se scumpească.

Oamenii au venit cu o jucărie din pluş reprezentându-l pe omul de zăpadă Olaf din filmul animat „Frozen”, aluzie la Oficiul European de Lupta Antifraudă (OLAF), ale cărui investigaţii au stat la baza deschiderii dosarului penal de către DNA pe numele lui Liviu Dragnea.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: