Nu există un document, mărturie sau declarație proprie, că Avram Iancu ar fi fost mason sau ar fi avut legături ”oficiale” cu masoneria. Din acest punct de vedere cred că subiectul este închis. Avram Iancu a fost cel mai important lider al revoluției române de la 1848/1849, care nu a fost mason și nu a colaborat ”instituționalizat” cu masoneria. Am deschis acest subiect de cercetare, deoarece în perioada pașoptistă o pleiadă de personalități ale revoluției din Principatele române au fost membri ai acestei organizații discrete. Inclusiv refugiații munteni și moldoveni veniți în Ardealul revoluționar au fost membri ai unor loji masonice, în frunte cu Nicolae Bălcescu. Inclusiv o mare parte din revoluționarii liberali maghiari erau membri ai masoneriei. În istoriografia noastră datorită dictaturilor carliste, antonesciană și, apoi, în cea comunistă s-a ocultat subiectul. Tototdată faptul că această organizație a avut la 1848, și nu numai, un caracter secret sau cel puțin discret, este foarte dificil din punct de vedere istoriografic să aduci dovezi privind legături dintre personalitățile pașoptiste și masonerie. Evident că la 1848 în întreaga Europă au izbucnit revoluții liberale, în care au fost implicați membri ai masoneriei. Avram Iancu, care era o personalitate conectată la problemele românești din Ardeal și Principate, totuși a evitat să vorbească sau să declare ceva despre o personalitate, ca fiind membră a masoneriei. Și totuși, consider, chiar dacă nu există documente revelatoare, pe baza unei deducții logice, că Avram Iancu știa depre această organizație, mărcar prin faptul că a colaborat cu una dintre personalitățile marcante ale revoluției române din Ardeal, preotul greco-catolic Simion Bănuțiu. De asemenea, era imposbil ca Avram iancu să nu aibă informații despre relațiile lui Nicolae Bălcescu cu masoneria europeană, care i-a facilitat intrarea munteanului la guvernatorul Lajos Kossuth, retras la Debrețin, și obținerea pașaportului de acces în Munții Apuseni, în vara lui 1849. Bălcescu a fost primit în audiență la liderul maghiar, folosindu-se de relațiile sale pe linie masonică din emigrația liberală poloneză. Inclusiv Lajos Kossuth a fost mason.Nu există niciun document sau mărturie că Iancu și Bălcescu ar fi discutat despre implicarea acestei organziații discrete în mersul revoluției europene. ”Fratele” Nicolae Bălcescu care lupta pentru ”dreptate și frăție” a fost un influent membru al masoneriei europene, lucru evidențiat de cunoscutul istoric român al masoneriei Horia Nestorescu-Bălcești, pe care l-am cunoscut personal în anii de liceu, când mi-a vizitat familia în cartierul muncitoresc Mănăștur, la sfârșitul anilor `80, dar și la un târg de carte din anii 2000. El este un admirator și cel mai bun specialist în biografia revoluționarului muntean, N. Bălcescu, căruia i-a căutat ani la rând, în plin comunism, mormântul sau măcar osemintele la Palermo, acolo unde Bălcescu are un frumos bust de bronz. Bineînțeles, chiar dacă nu avem mărturii și documente, era imposibil ca Crăișorul Munților să nu fi știut că o parte din importanții lideri revoluționari din Ardeal și Principatele române sunt membri ai masoneriei. Există voci istoriografice că nici Bălcescu nu ar fi fost inițiat într-o lojă masonică, ci doar a organizat o societate secretă după model masonic. Alții consideră că tocmai fiind foarte bine ”conspirat” nu putem avea documente despre loja din care a făcut parte și nici scrieri despre ritualul inițierii. Despre alți pașoptiși marcanți, de la Ion Heliade Rădulescu la Eftimie Murgu există mărturii și doumente că au aparținut masoneriei. Desigur că istoria se scrie pe bază de documente și izvoare, de aceea contribuția masoneriei și a personalităților masonice la revoluția din țările române încă nu a fost inclusă în discursul istoriografic. Încă, în această chestiune, suntem la capitolul supoziții și ipoteze. O dată cu izbucnirea manifestărilor revoluționare în Ardeal deja românii ardeleni au perceput pe doi lideri marcanți, cu două epitete – minte și sabie: ”Simion Bărnuțiu este mintea, iar Iancu sabia revoluției.” Dacă despre Avram Iancu nu există nicio mărtuire, doument sau declarație proprie ca să ateste o legătură, nici măcar tranzitorie, cu masoneria, însă despre Simion Bărnuțiu situația este alta. După 1850 au apărut documente clare că Simion Bărnuțiu a fost membru a unei loji masonice, fapt ce a dus la o reconsiderare, de către unii istorici, că Simion Bărnuțiu ar fi intrat în masoneriei înainte de anul revoluției 1848. Toate documentele revoluției române atestă clar o foarte bună și rodnică colaborare din Simion Bărnuțiu și Avram Iancu. Atât, Iancu cât și Bărnuțiu nu luau nicio măsură importantă fără să se consulte reciproc. Se știe că Simion Bărnuțiu asculta cu atenție vocea fermă a lui Iancu în ședințele Consiliului national român de la Sibiu. Adunarea din Duminica Tomii de la Blaj a fost co-organizată de Iancu și Bănuțiu. Înainte și după aceste adunări de la Blaj, din anul 1848, Iancu și Bărnuțiu se sfătuiau și lua decizii de acțiune îmnpreună. Și după revoluia de la 1848/1849, Iancu și Bărnuțiu s-au întâlnit la Viena, în Tirol și Saxonia și chiar au făcut doar ei doi un drum până la Praga, destul de tainic, pentru că nu avem prea multe informații istoriografice în acest sens. Se suspecta de către poliția secretă austriacă, că ceu doi lideri români s-au dus la Praga să plătească presa, ca să scrie în favoarea cauzei românești. Poliția austriacă a făcut tot posibilul ca să blocheze noi întâlniri între cei doi lideri revolutionari români. (vezi Gh Badea, Gh. I. Bodea. Avram Iancu în conțtința poporului român, Editrua Științifică, 1976). Scriitorul Ioan Pop Florantin, un apropiat de Junimea, în romanul său istoric, ”Avram Iancu – Regele Carpaților”, scris pe documente de epocă, se referă la o întâlnire secretă dintre Simion Bărnuțiu și Avram Iancu, chiar la începutul revoluției. De fapt, Avram Iancu intreprinde o vizită în Bocșa Sălajului, unde Simion Bărnuțiu era preot greco-catolic, ca să se înțeleagă și să pună la cale mersul revoluției pentru libertate și drepturi ale românilor din Ardeal. Ce au discutat și ce au pus la cale cei doi lideri în Bocșa Sălajului nu se știe, dar putem crede că Simion Bărnuțiu s-a impus ideologic, ca un venerabil mai în vârstă față de mult mai tânărul Avram Iancu. Scena prezentată de autor este ca una simbolică, dintre un maestru și un ucenic. Horia Nestorescu Bălcești în lucrările sale despre istoria masoneriei românești face referire la personalități importante ale revoluției române de la 1848/1849, care au fost membri ai lojelor masonice și ale unor organizații secrete în conexiune cu masoneria sau care aveau ritualuri de tip masonic. (vezi Horia Nestorescu Bălcești – Nicolae Bălcescu – urme în bronzul istoriei, Ed. Scrisul Românesc, București, 1988; Ordinul Masonic Român. Mai puțină legendă și mai mult adevăr, Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L., București, 1993; Românii în Francmasoneria universală, Ed. Nestor, 1997, – în colaborare cu Dan Amedeu Lăzărescu; Enciclopedia Ilustrată a Francmasoneriei din România – 3 vol., Ed. Phobos, 2005)
Despre implicarea unor personalități române în evenimentele revoluționare de la 1848/1849 și în realizarea Unirii Principatelor de la 1859 este folositoare tematicii propus, lucrarea ”Momente Masonice Românești – Studii de istorie a francmasoneirei române”, (Ed. Europa Unită, București, 2023). Pe piața cărții din Ardeal a apărut anii trecuți o lucrare interesantă dedicată francmasoneriei române. Autorii studiilor publicate, într-o culegere compilată cu acribie și claritate științifică, nu spun dacă fac parte din masonerie, dar din subsidiarul textului se poate observa o oarecare simpatie față de masonerie și în special față de cea națională. Este vorba de compendiu ”Francmasoni si patrioti. Francmasoneria, idealul național si realizarea Marii Uniri”, coordonatori Mircea Alexandru Birț și Tudor Sălăgean, apărută la Editura clujeană Școala Ardeleană în anul 2020. Mai semnează articole Daniel Hrenciuc, Gelu Neamțu, Mircea Vaida Voevod și Varga Attila. Culegerea de studii fiind dedicată memoriei unor unor reputați istorici și intelectuali clujeni (pe care i-am cunoscut personal) ca Ioan Chindriș, Tiberiu Graur, Aurel Olteanu, Vasile Mureșan sau Mircea Țoca. Volumul a reunit lucrările Simpozionului organizat de Societatea „Simion Bărnuţiu” din Cluj-Napoca (Atelierul Simion Bărnuțiu numărul 6), cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţare (aprilie 1993) și a sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Simpozionul a fost dedicat lui Simion Bărnuţiu (colaborator și prieten cu Avram Iancu), ”cunoscut om politic, filosof, pedagog, profesor, luptător neobosit pentru drepturile românilor, iniţiat în francmasonerie (conform autorilor și participanților la simpozion), născut pe meleaguri sălăjene, care a contribuit la dezvoltarea învăţământului universitar din Moldova până la moartea sa dramatică. Realizarea idealurilor lui Simion Bărnuţiu, o naţiune română liberă într-un stat unitar s-a datorat și unor mari personalităţi ale României, unele dintre acestea fiind și francmasoni”, scrie ”În loc de prefață” Mircea Alexandru Birț. Dacă istoriografia comunistă a ocultat acest subiect, după 1990 unii istorici au abordat subiectul, dar destul de discret, singurul istoric care a atacat cu curaj tematica implicării masoneriei în evenimentele revoluționare din Transilvania a fost istoricul clujean Gelu Neamțu într-un studiu de referință din 1998, intitulat: ”A fost sau nu Simion Bărnuțiu francmason la 1848?”, publicat în Anuarul Muzeului de Istorie din Zalău. Titlu era retoric la 1998, deoarece încă nu se publicase atunci domnente masonice, care să confirme apartenența lui Simion Bărnuțiu la masonerie, dar și pentru faptul că, încă în acei ani de tranziție, orice discuție despre masonerie era ocultată, atât de istorici, cât și de presă sau de opinia publică în general, din necunoaștere, din discreție sau pur și simplu din ignoranță. Evident că pentru un studiu istoric exhaustive, încă problematica implicării masonerie în evenimentele revoluționare de la 1848 este o necunoscută sau cel mult încă la capitolul de supoziții sau ipoteze, documentele și mărturiile apărând doar în timp și foarte discret. Studiul lui Gelu Neamțu, scris cu acribie și folosind instrumentarul istoricului profesionist lămurește și aduce lumină în implicarea unei personalități proeminente ale masoneriei și revoluției române, Simion Bărnuțiu, în conducerea și coordonarea evenimentelor de la 1848/1849, precum și la conducerea Comitetului național român. În 1855, Simion Bărnuțiu este identificat ca făcând parte dintr-o lojă masonică din Iași, un fapt confirmat de istorici și documente. Se pune întrebarea firească dacă implicarea lui Simion Bărnuțiu în evenimentele revoluționare a avut o misiune de ordin masonic. Gelu Nemțu face o analiză exhaustivă a documentelor și discursului marelui ideologic al naționalismului modern de la 1848 și ajunge la concluzia că acestea sunt inserate cu idei și mesaje specifice masoneriei universale. De tânăr s-a dovedit și o minte luminată, devenind arhivar la consistoriul diecezan în 1829, preot greco-catolic la o parohie bogată, și apoi la 1834 chiar secretarul episcopului Ioan Lemeni, cu care intră în conflict în timpul revoluției. La Blaj devine profesor la seminarul greco-catolic din Blaj, unde își ține cursurile în limba română, fapt nemaiauzit în epocă. (Gelu Neamțu, A fost sau nu Simion Bărnuțiu francmason la 1848, în Acta Mvsei Porolissensis-XXII, 1998, Zalau, p. 398-399). Cum era de așteptat conservatorul de tip iezuit, Episcopul Ioan Lemeni intră în conflict cu studenți și profesori progresiști la Blaj, având loc cunoscutul ”proces lemenian”. Aceștia sunt excluși de la seminar și iau drumul Clujului, Sibiului sau Pestei. Unii dintre seminariștii blăjeni ajung colegii lui Iancu la Liceul piariștilor din Cluj. Simion Bărnuțiu pleacă la Sibiu unde devine la 40 de ani student la Drept. Acesta atrage atenția sașilor care-i cultivă prietenia. În orașul de pe malul Cibinului funcționau două loji masonice, dintre care una era ”Sf. Andrei”, în care fusese membru Ioan Piuariu-Molnar, atingând gradul 3. Nu avem informații dacă s-a inițiat în această lojă, dar într-o scrisoare adresată lui Iacob Mureșanu din 7 aprilie 1848 se referă despre ideea unității națiunii române ca de o construcție arhitectonică, de edificiu, un limbaj masonic specific epocii. Inclusiv ”Manifestul românilor transilvăneni” de la sfârșitul lunii martie 1848 are un suflu de tip masonic, manifest, care inițial a fost atribuit lui George Barițiu, dar Coriolan Suciu și istoricul clujean Ioan Chindriș îl atribuie lui Simion Bărnuțiu, de altfel așa a intrat în conștiința istoriografiei românești. (vezi Simion Bărnuțiu, Discursul de la Blaj și scrieri de la 1848, Cluj-Napoca, 1990, ediție îngrijită de Ioan Chindriș, p. 35-36, 76-77). Manifestul este parcă scris de un conspirator mason din Occident sau chiar de peste Ocean. În manifest se cere autonomie administrativă pentru Transilvania, ca în S.U.A.; se cere limba dietei comune ca în Elveţia, şcoli şi biserici în aceleaşi condiţii ca în S.U.A. Nişte cereri pe care nu le vom mai întâlni mai târziu, ceea ce sporeşte ”taina” documentului. Interesant este şi punctul 11, care în manifestul pestan din 15 martie 1848 suna: „Libertatea condamnaţilor politici”, iar la Simion Bărnuţiu se cerea mai mult: „Insă şi poliţia secretă şi spionii să file casaţi, … ” O formulare straniei în martie 1848 Ia Sibiu – şi o reacţie oarecum de tip masonic, care ar fi avut a se teme de poliția secretă și spioni. Doleanţelor româneşti au țintă trei ţări civilizate: Elveţia, Franţa şi SUA și sunt categoric unicate în documentele româneşti ale vremii. De asemena și discursul de la Blaj din mai 1848 este foarte progresist pentru acele vremuri. Cuvântul „Lumină”, un simbol masonic – apare în ”Discurs” de 25 de ori sub diverse forme: „Astăzi e ziua luminii”, „lumina istoriei şi a libertăţii”, „fără de naţionalitate nu e libertate nici iumină nicăieri” etc. Apare şi o frază ciudată, dar semnificativa pentru un tip de gândire masonică în contra despotismului, preamărind forța iluminismului şi a celor trei concepte ale Democraţiei Universale: libertate, fraternitate, egalitate: „O putere cumplită şi nevăzută care lucră în contra despotismului pretutindene, lucră demult şi la surparea acestei cetăţi barbare, şi murii (pereții) ei se vor răsturna amuşi pe aceia cari nu vor să o dărâme din armoare către omenire”. Frază este considerată de filosoful D. D. Roşca drept „mostră de filosofie socială evoluată”. Fraza a fost remarcată și analizată în cheie secretă ca „neînţeleasă” de publicistul și romancierul clujean Constantin Zărnescu la începutul anilor `90. (idem, p. 400-401). Seria lucrurilor ”taince” inițiate de Simion Bărnuțiu pe 15 mai 1848 la Blaj continuă cu jurământul colectiv depus, dar mai ales cu unele afirmații în discursul din fața celor 40 mii de români ardeleni și a celor câțiva români din Muntenia, recunoscuți de documente ca ”frați”. Bărnuțiu vorbește în fața iobagilor de ”binele umanității” înainte de ”binele națiunii”, lucru de neînțeles pentru țăranii români analfabeți. Mesajul era clar pentru elita intelectuală ardeleană prezentă și pentru cea venită din Principatele române, de peste Carpați. ”Cunoscând (din documente) cât de cât psihologia iobagului român analfabet, nu vedem ce l-ar fi încălzit pe badea Gheorghe sau Ion din Panticeu sau Trămpoaiele „binele umanităţii”, scria istoricul clujean Gelu Nemțu (idem, p. 402). De altfel Simion Bărnuțiu era cunoscut pentru discreția sa ieșită din comun. Într-o scrisoare adresată în 16 octombrie 1848 lui Axente Sever îi spunea să nu se ”sfătuiască cu niciun pământean, afară de aceia cărora cere datoria strânsă, nu ține sfat nici nu vorbi cu mulțimea ce ai de gând să faci”. Al. Papiu Ilarian îl considera ”un om misterios și fatal…”. Cu acest om ”misterios și fatal”, care cerea să nu vorbești ”cu mulțimea ce ai de gând să faci” s-a consultat permanent în timpul revoluției, aproape doi ani, Avram Iancu. Ce legături tainice îi țineau aproape, ca foarte buni colaboratori? Această empatie colegială poate fi legată doar de dragostea și interesul națiunii române, fără alte conotații subsidiare? Până la apariția unor noi documente, unitatea indestructibilă a celor doi bărbați din timpul revoluției, dar și din anii 1850-1852 când S. Bărnuțiu era exilat în partea de vest a imperiului austriac, o putem pune doar pe dragostea de libertate, obținere de drepturi și petntru unitatea poporului român. Se știe că Simion Bărnuțiu l-a dorit pe Eftimeie Murgu – cunoscut membru al masoneriei inițiat într-o lojă ieșeană la 1834 – ca președinte al adunării de la Blaj din mai 1848, nu pe episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna. Bărnuțiu îi popusese lui Eftimie Murgu, încă din 23 aprilie 1848, președinția adunării, dar acesta nu ar mai fi ajuns, fiind supravegheat de poliția maghiară. Se știe că Eftimie Murgu a fost în tabăra ”unionistă” a masonului L. Kossuth, conducătorul revoluției maghiare. Deci în contradicție cu lupta pentru independență națională a lui Avram Iancu din Munții Apuseni. În 1840, Eftimie Murgu a fost implicat alături de ”fratele” Nicolae Bălcescu în procesul intentat lui Dimitrie Filipescu pentru constituirea, în luna mai a aceluiaşi an, a unei societăţi secrete. Fiind cetăţean străin, Eftimie Murgu a fost expulzat atunci din ţară şi arestat apoi la frontieră de poliţia austriacă. Și totuși, Bărnuțiu a intervenit mereu pentru propulsarea și promovarea lui Eftimie Murgu, chiar și după revoluție, lucru care ne conduce la ideea faptului că îi uneau legături tainice. (ibidem). După 1854, Simion Bărnuțiu este chemat la Iași de doi masoni recunocuți Petru Mavrogheni și Teodor Balș, care îi oferă o funcție de profesor la Academia Mihăileană (1855-1860) și, apoi, la Universitatea din Iași (1860-1864). Simion Bărnuțiu a format la Iași oameni cu o gândire progresită, care, ulterior, au cerut reforme democratice, votul universal, exproprierea moșiilor boierești și a celor mănăstirești. (ibidem).
Avram Iancu s-a bătut cu adversarii, nu numai pentru drepturile și libertățile românilor, dar și pentru cele ale evreilor. Iancu avea o viziune tolerantă față de evrei și a luptat împotriva nobililor maghiari care-i persecuta. Numeroși evrei s-au înrolat în armata lui Avram Iancu în lupta pentru libertate și dreptruri egale a cetățenilor Ardealului împotriva opresiunii nobililor și revoluționarilor maghiari. În Țara Românească, Bălcescu și ceilalți ”frați” cereau drepturi pentru evreii persecutați. (vezi Gelu Neamțu, Jews and Jewish Question in the Revolution of 1848 in Transilvania, în Studia Judaica, Cluj-Napoca, 1996, 168-174). Într-un document din 1923, al lui I. T. Ulic, se publica: „Istoricul Franc-Masoneriei în România”, la care se găsește anexa, o Tabelă de onoare din Arhiva Suveranului Sanctuar Român de Memphis – Misi; „Marerea Loje Naţională Română”. Aici, (la p. 16) îl găsim pe Simion Bărnuţiu în 1856 membru al unei loji masonice la laşi. E de știut că preotul tribun Simion Balint din Roșia, i se adresa lui Simion Bărnuțiu cu titulatura de ”venerabil” imediat după 1849, deși Bărnușiu avea doar 46 de ani. (Gelu Nemțu, A fost sau nu Simion Bărnuțiu francamson la 1848”…, p. 408). Contactul lui Avram Iancu cu lideri români masoni din Ardeal sau Muntenia, ca Simion Bărnuțiu, Eftimie Murgu sau Nicolae Bălcescu, membri ai masoneriei, este un subiect încă la începuturile cercetărilor istoriografice. Documentele care se vor descoperi sau dezvălui în viitor, acestea vor lămuri gradul de implicare a lui Avram Iancu în colaborarea cu masonii din Ardeal și Principatele române. Inclusiv ”Marșul lui Iancu” este o pastișă literară după opera unui celebru mason, român din Moldova, scriitorul Costache Negruzzi – ”Marșul lui Dragoș”. Această operă a fost publicată în ”Foaie pentru minte, inimă și literatură”, din 1842. Imediat după Duminica Tomii, înlocuindu-se numele lui Dragoş cu cel al lui Iancu şi făcându-se mici modificări ale versurilor, cântecul a intrat în conştiinţa revoluționarilor ardeleni prezenți la Blaj, fiind pus pe muzică de preotul Vasile Begnescu, care va deveni tribun în Legiunea Auraria Gemina, condusă de însuşi Crăișorul Munților. Interesant că Costache Negruzzi, niciodată nu și-a revendicat opera ”copiată”, deși toți românii din Ardeal și nu numai au cântat în acei ani ”Marșul lui Iancu”, o replică, cu câteva versuri modificate, după ”Marșul lui Dragoș”. Lupta pentru libertate și drepturi naționale a lui Avram Iancu a fost susținută, atât la vedere de elita română, cât și de către poporul român, dar și, iată, din ”penumbră” de o forță organizațională discretă. Următoarele documente, care se vor scoate la suprafață și la ”lumină” pe viitor, din arhivele acestei organizații, vor fi motive de noi studii mai consistente științific despre o temă incitantă și actuală: Avram Iancu și masoneria.
Ionuț Țene
