Distribuie articolul

În urma mai multor afirmații controversate ale părintelui Radu Preda, vehiculate în spațiul public, doresc să clarific faptul că nu dispune de binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru participarea la emisiuni televizate și interviuri. În consecință, opiniile sale exprimate în aceste contexte mediatice nu reprezintă și nu angajează în vreun fel punctul de vedere oficial al Patriarhiei Române.

Având în vedere situația personală și umană deosebită în care se află, s-a considerat că, în această împrejurare, este mai potrivită o atitudine pastorală, de îngăduință și rugăciune, decât aplicarea unei sancțiuni. Această atitudine nu constituie însă în niciun fel o aprobare a punctelor sale de vedere personale exprimate în spațiul public.

Prin urmare, îi rog atât pe clericii care urmăresc această pagină, cât și pe credincioșii prezenți aici să îl pomeniți la rugăciune și să nu îl judecați pentru opiniile controversate pe care le-a exprimat public la adresa Sfântului Sinod, a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a altor ierarhi sau a Bisericii în general.

Dumnezeu să îi dăruiască pace, înțelepciune și sănătate!

Pr. Adrian Agachi- purtător de cuvânt Patriarhia Română 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: