Distribuie articolul

Experimentatul mijlocaș pare decis să încerce o nouă aventură începând din iarnă.

Om de bază în ultimii ani la Universitatea Cluj, Dan Nistor a devenit o soluție de rezervă pentru Cristiano Bergodi, care preferă alt trio, în spatele atacantului. Situația în nemulțumește pe mijlocașul în vârstă de 38 de ani, potrivit Fanatik.

Mai mult, experimentatul jucător și-ar fi anunțat colegii că își dorește să încerce o nouă aventură începând din iarnă, iar discuțiile pentru o reziliere pe cale amiabilă a contractului ar putea începe curând.

De situația sa încearcă să profite o altă formație din România. Mai precis, Poli Timișoara, una dintre cele mai puternice echipe din Liga a 2-a îl așteaptă pe Nistor cu brațele deschise. Interesul este unul mai vechi, însă acum discuțiile s-ar putea concretiza.

Pentru trupa din Banat evoluează alți doi jucători experimentați care au trecut în ultimii ani pe la Universitatea Cluj, Andrei Artean și Ovidiu Popescu.

În actualul sezon, Dan Nistor a strâns 16 prezențe și 3 pase decisive în toate competițiile.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: