Distribuie articolul

Cine – CE ?

Uniunea Europeană traversează o perioadă de declin economic și strategic generată de suprabirocratizare, lipsa unei viziuni industriale comune și politici care au afectat competitivitatea continentului. Europa pare să fi rămas captivă propriului model administrativ în timp ce Statele Unite și China s-au angajat într-o competiție tehnologică și industrială accelerată. În acest context, întrebarea devine inevitabilă: este Uniunea Europeană în pericol de fragmentare și cum ar trebui să se poziționeze România?

Critica modelului european

Uniunea Europeană a fost condusă în ultimii ani de o structură birocratică preocupată mai degrabă de conservarea propriei puteri decât de generarea dezvoltării economice. Este de reprosat (actualei) Uniuni Europene, pierderea competitivității economice, creșterea costului energiei, excesul de reglementare, absența unei politici industriale comune, incapacitatea de a mobiliza resursele financiare și umane ale continentului, sau o mobilizare subiectiva si partizana vechilor mari puteri ale acestora. Argumentul central este că politicile climatice promovate prin Green Deal au generat costuri energetice ridicate pentru industrie, în timp ce Statele Unite au stimulat investițiile prin programe precum Inflation Reduction Act, iar China a continuat să subvenționeze masiv sectoarele strategice. În această interpretare, Europa nu suferă din lipsă de resurse, ci din lipsa unei direcții politice coerente.

Există un risc real de disoluție a Uniunii Europene?

Termenul de „disoluție” este probabil prea puternic pentru realitatea actuală. Totuși, numeroși analiști discută despre un fenomen diferit: fragmentarea progresivă.
Aceasta se poate si se va manifesta daca nu se iau rapid masuri, prin creșterea tensiunilor dintre statele vestice și cele estice, apariția unor blocuri regionale cu interese divergente, neînțelegeri privind migrația, conflicte privind politica energetică, dispute asupra directiei si uzufructului transferurilor financiare, revenirea suveranismului național. După Brexit, multe dintre problemele structurale ale Uniunii nu au dispărut, ci s-au accentuat. Germania traversează dificultăți industriale generate de costul energiei și de slăbirea exporturilor către China. Franța se confruntă cu o creștere a datoriei publice și a tensiunilor sociale. Italia continuă să fie vulnerabilă financiar. Europa Centrală și de Est solicită o voce mai puternică în deciziile strategice.
Nu asistăm la un colaps al Uniunii, dar asistăm la o erodare lentă a consensului european care a dominat perioada 1990-2010.

Lumea marilor imperii se întoarce (?)

Una dintre transformările majore ale ultimului deceniu este revenirea geopoliticii de putere bruta, economica si militara. SUA, China, Rusia, India și, într-o anumită măsură, Turcia operează după logica interesului strategic național, ceea ce nu e rau privit din punctul lor individual de putere. În acest context, Europa apare adesea ca o mare putere economică fără instrumentele clasice ale puterii; Practic nu are (inca) o armată comună, nu are (inca) o politică externă unitară, nu are (inca) o independență energetică, nu are (inca) o autonomie tehnologică completă. Practic, la pachet impreuna cu restul tarilor compenente azi suntem pe punctul sa ajungem in pom, iar pomul in aer… Această situație alimentează percepția că Uniunea Europeană riscă să devină, metaforic vorbind, „un mare magazin între marile imperii”, o piață bogată, dar insuficient protejată strategic.

Care sunt riscurile pentru România?

Pentru România, o eventuală slăbire a Uniunii Europene ar reprezenta o provocare majoră deoarece la intrarea in comunitate, practic imediat de dupa “revolutia” din 1989, ne-am predat total cu baza industriala, cu resursele naturale, cu resursele umane, la dispozitia a acestui fals binefacator, azi ajungand sa nu mai posedam nici o forma de avere nationala autentica, in logica suveranista.
Daca in ultimii aproape 20 de ani, dezvoltarea economică a țării s-a bazat ca si piloni pe accesul la piața unică europeană, fondurile europene nerambursabile si garanțiile de securitate oferite de NATO, plus parteneriatul strategic cu SUA, sumarizand astazi, o Uniune Europeană aflată în declin ar putea însemna “beneficii” gen reducerea fluxurilor de investiții, diminuarea fondurilor de coeziune, creșterea presiunii migraționiste, concurență economică mai dură între statele membre si presiuni externe sporite în regiunea Mării Negre.

Cum ar trebui să se poziționeze România?

Într-un scenariu de turbulență europeană, România nu are interesul să adopte nici un eurofederalism necritic, nici un suveranism izolaționist. O strategie pragmatică ar trebui să urmărească simultan cateva obiective de bun simt:
– Consolidarea suveranității energetice – Pentru ca România dispune de un avantaj rar în Europa prin gaze naturale, energie nucleară, potențial hidroenergetic, resursele sale regenerabile si inca cat a mai ramas din ea, resursa umana. Dintre acestea independența energetică trebuie tratată ca o prioritate de securitate națională.
– Reindustrializarea – Țara trebuie să depășească modelul bazat exclusiv pe servicii și consum. Sectoarele prioritare ar trebui să fie industria de apărare, petrochimia, agricultura procesată, tehnologiile digitale, industria materialelor strategice.
– Dezvoltarea unei alianțe regionale – Formatul România-Polonia și cooperarea cu statele din Europa Centrală și de Est ar putea deveni o contrapondere importantă în interiorul Uniunii. Istoria arată că statele de dimensiune medie supraviețuiesc mai bine atunci când creează centre regionale de putere.
– Consolidarea relației cu SUA – Pentru următoarele decenii, securitatea României va continua să depindă în principal de NATO și de prezența strategică americană în regiunea Mării Negre. Acest lucru nu exclude loialitatea față de proiectul european, ci completează poziționarea strategică a țării.
– Reconstrucția capitalului demografic – Nicio strategie economică nu poate funcționa pe termen lung într-o societate aflată în declin demografic. România pierde anual populație activă prin emigrație și îmbătrânire. Fără o politică națională coerentă de stimulare a natalității și de repatriere a diasporei, orice avantaj economic riscă să fie temporar.

Concluzii

Europa nu se află în pragul unui colaps iminent, însă traversează probabil cea mai dificilă perioadă de redefinire strategică de după căderea Cortinei de Fier. Poate actualul model de guvernanță să genereze din nou prosperitate și influență globală, ramane o intrebare retorica pe post de sabie a lui Damocles…
Pentru România, răspunsul nu poate fi nici abandonarea proiectului european, nici dependența totală de acesta. O națiune prudentă se pregătește atât pentru succesul Uniunii Europene, cât și pentru eventualitatea unei Europe mai fragmentate.
Într-o lume dominată de competiția marilor puteri, salvarea României nu va veni din alegerea între Bruxelles și suveranism, ci din capacitatea de a-și construi propriile resurse de putere: energie, industrie, demografie, apărare și coeziune națională. Acestea rămân singurele garanții reale ale existenței sale ca actor cu nume propriu în istoria secolului XXI.

Dr. Sorin PLATON
ThinkTANK C.R.P.S.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: