Vestea că Bianca Drăguşanu (31 de ani) şi Victor Slav (33 de ani) se despart după doar cinci luni de la căsătorie i-a înfuriat pe mai mulţi apropiaţi de-ai cuplului, care au luat parte la petrecere. Unii dintre nuntaşi aşteaptă ca roşcata să se ţină de cuvânt şi să le înapoieze darurile, care au constat în vaze, seturi de ceşti de cafea sau de pahare, şi sumele de bani oferite la chef.

Victor și Bianca (aici alături de nașii lor) au fost personajele principale ale nunții care s-a dovedit a fi “mascarada secolului”

Originară din Petroşani, Bianca a vrut ca în cea mai frumoasă zi din viaţa ei să aibă alături toate rudele, dar şi câţiva prieteni cu care a copilărit. Toţi au răspuns cu dragă inimă invitaţiei, deşi nu stăteau pe roze cu banii, ba chiar s-au dat peste cap să strângă suma de aproape 100 de euro de persoană, cât a costat tacâmul şi să cumpere şi o mică atenţie. Numai că acum, văzând că efortul lor financiar a fost zadarnic, o parte din foştii nuntaşi din provincie aşteaptă cadourile înapoi, mai ales că roşcata a precizat că va înapoia darurile, în caz că se va ajunge la divorţ. Una dintre colegele mamei Biancăi Drăguşanu, care a bătut în septembrie drumul din Valea Jiului până la Bucureşti, ca să vadă cu ochii ei mireasa, este extrem de dezamăgită de cele întâmplate.
«Îmi pare rău că am fost la mascaradă»

“Bianca a spus că va da darurile de la nuntă înapoi dacă mariajul nu durează. Aş vrea s-o văd şi pe asta! Acum, deşi nu am dat o sumă exagerat de mare, nici nu ştiu dacă să mă bucur sau nu. Îmi pare rău că am luat şi eu parte la «mascarada secolului ». La fel de rău îmi pare şi de părinţii Biancăi, nişte oameni deosebiţi, care nu meritau să păţească o asemenea ruşine venită din partea fiicei lor”, a spus colega mamei Biancăi.

Victoraş face pe Superman

Din postura de prezentator meteo, Victor Slav trece în cea de supererou. Chiar de Ziua Îndrăgostiţilor el va debuta pe marile ecrane în rolul de Superman. De fapt, Victor nu va juca în carne şi oase în rolul cunoscutului personaj, ci va fi doar vocea acestuia. “Nu am mai dublat până acum desen animat şi a fost o onoare să-i dau viaţă lui Superman în «Marea Aventură Lego»”, ne-a spus Victor Slav. (Cristina Ologeanu)

Pleacă împreună în vacanţă?

Victor Slav a luat miercuri decizia de a divorţa oficial de Bianca, la mai bine de o lună de la vacanţa ei romantică petrecută cu Adrian Cristea la Paris, însă a făcut acest gest mai degrabă din orgoliu, ca nu cumva să ajungă de râsul satului. Când au revenit acasă de la notar, căci, deşi au decis să se despartă legal, cei doi locuiesc tot împreună, roşcata s-a pus pe plâns şi a avut nevoie de o fiolă de calciu, ca să nu leşine de supărare. Cei doi soţi mai au la dispoziţie 30 de zile, conform legii, ca să ia decizia finală, aşa că acum sunt într-o perioadă de tatonare. Victor le-a cerut ieri şefilor de la PRO TV un concediu de odihnă pentru o perioadă de 10 zile. Apropiaţii cuplului susţin că Bianca şi Slav şi-au propus să plece într-o vacanţă, cel mai probabil în străinătate, pentru a se gândi foarte serios dacă merită să mai dea o şansă căsniciei lor. (Mirela Dinică)

Sursa: Libertatea.ro