Distribuie articolul

Universitatea Harvard, în mijlocul unui scandal cu achiziţii de păduri la preţuri umflate în România: cum au ajuns să fie cercetate achiziţii de peste 100 mil. euro.

Universitatea Harvard, unul dintre cei mai mari proprietari privaţi de păduri din România, a început să vândă din proprietăţile pe care le deţine. Procesul are loc într-o perioadă delicată pentru universitate, în condiţiile în care un reprezentant român al şcolii a fost arestat, fiind acuzat pentru luare de mită şi spălare de bani, după ce ar fi umflat în mod artificial preţurile la care Harvard făcea achiziţiile.

„Tranzacţia (de vânzare – n.red.) face parte dintr-un proces care a început în noiembrie 2013, înainte de informaţiile recente din presă. Această tranzacţie nu afectează angajamentul nostru faţă de România, dar din cau­za negocierilor care sunt în derulare, nu suntem în măsură să oferim mai multe informaţii“, a răspuns pe mail la întrebările ZF Kevin Galvin, senior director la Harvard Public Affairs & Communications.

El nu a precizat câte hectare de pădure deţine în prezent în România. În 2010, americanii aveau 35.000 de hectare.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.02.2014

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: