Preşedintele ANRSC, Doru Ciocan, vrea să fie interzisă prin lege închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare, pe motiv că “şmecheria” de a beneficia de căldura venită prin pereţi de la vecini ar fi o încălcare a Constituţiei, în legătură cu care s-au primit numeroase plângeri.
Ideea introducerii unei contribuţii obligatorii pentru căldura furnizată “prin pereţi” de apartamentul vecin a fost lansată şi în 2003, de un consilier al ministrului de atunci al Administraţiei Publice, Octav Cozmâncă (PSD), consilier demis din funcţie în urma scandalului rezultat.
Contactat de MEDIAFAX, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Doru Ciocan, a declarat că se pune problema interzicerii închiderii repartitoarelor şi că va fi făcut “un studiu” pentru a se stabili “modul în care se asigură încălzirea în apartamente”, iar ulterior, în funcţie de rezultate, ar putea fi modificată legislaţia în vigoare, inclusiv în sensul obligării proprietarilor să menţină un anumit nivel al temperaturii în locuinţe.
Întrebat care sunt raţiunile acestei intenţii, Ciocan a spus: “Citiţi articolul 44 din Constituţie. Să-l respectăm! E pe asigurarea confortului oamenilor şi sănătatea clădirilor”.
Gandul.info
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


Un comentariu la “Legea caloriferul. Statul vrea să interzică închiderea caloriferelor în apartamentele cu repartitoare”
Dati afara incompetentii batrani, iar pe cei tineri trimiteti-i sa repete gimnaziul, pe bune!
-unii nu stiu sa transforme gradele zecimale in sexazecimale si invers,
-altii nu stiu ca inchizand repartitoarele, nu se inchide complet caldura in apartament. Ramane cea degajata de tevile coloanei de incalzre, care trebuie defalcata in calculul functie de diametru, lungimea de traversare a apartamentului,Numai aceasta caldura degajata de tevile de traversare, mentine o temperatura de cca 17 grd C, la apartament de bloc izolat termic