Președintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost informat că Agenţia Teritorială ARR Cluj a întocmit adresele de retragere a „unor licenţe de trasee judeţene”.
“Am primit prin fax o adresă, foarte laconică, de altfel, prin care eram informat că “Agenția ARR Cluj a întocmit adresele de retragere a licențelor de traseu către operatorii de transport care efectuează traseele” menționate de noi în corespondența cu această instituție. De asemenea, mai sunt informat că adresele “au fost transmise prin poștă” și că “își fac efectul de la data luării la cunoștință de către operatorii de transport”. În aceste condiții, având în vedere faptul că operatorii vizați, în speța în cauză firma Fany, pot refuza primirea corespondenței sau pot susține că nu le-a parvenit o asemenea adresă, am solicitat Agenției Teritoriale ARR Cluj să ne notifice momentul în care vor primi confirmarea de primire a acestei adrese și, în cazul în care trec mai mult de trei zile de la momentul expedierii până la cel al confirmării să procedeze la altă modalitate de transmitere. Există curierat rapid, adresa se predă pe bază de semnătură și cred că se putea apela la această modalitate din start, deoarece retragerea acestor licențe este extrem de importantă în contextul implementării sistemului de transport metropolitan, solicitat de cetățenii din comunele limitrofe și aprobat de consiliul județean”, a precizat Horea Uioreanu.
Președintele Consiliului Județean Cluj a solicitat Agenției Teritoriale ARR Cluj încă din 4 martie 2014 retragerea licențelor de traseu ale firmei Fany din comunele limitrofe municipiului Cluj-Napoca.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

