Deja noul preşedinte, Klaus Johannis, ne dă semne pe Facebook cum îşi începe împăunarea. El scrie: “Vă anunț cu bucurie că volumul meu, «Pas cu pas», a ajuns deja la 100.000 de exemplare. De asemenea, ediția electronică a cărții înregistrează un record. Este încă un exemplu că se poate, mai ales pe o piață de carte foarte mică în comparație cu alte piețe din Europa. Tocmai de aceea vă asigur că acesta este doar începutul, iar de anul viitor mă voi implica activ într-o campanie națională de încurajare a lecturii”. O vorbă românească spune: Lauda de sine, nu miroase-a bine! Oare nemţii au şi ei o asemenea vorbă? Trebuie să aibă, altfel nu ajungeau atât de împăunaţi! Gândiţi-vă ce ne aşteaptă, fiindcă ne-a spus că “acesta este doar începutul”. Să vedeţi ce succes va avea cartea de la sfârşit de mandat! Ca “patriotismul” patrihoţului de Băsescu, care se tot îneacă în lacrimi de crocodil.

Îl rog pe acest “confrate” de ultimă oră să n-o ia pe alte poteci, să fie lucid, să se dea măcar un pas înapoi şi să privească realist faptele. Îl întreb, dacă nu era preşedinte, dacă pierdea alegerile, ar mai fi ajuns la acest record? Cred că dacă pierdea, nici nu mai ieşea pe stradă. Şi de mult era dat verdictul incompatibil. Oricum, este incompatibil ca scriitor. Dacă nu am dreptate, să ne spună cu cine e compatibil ca scriitor? Adică ce vrea să ne spună dl. Johannis: Fiţi şi voi preşedinţi şi o să vedeţi dacă nu am dreptate!? Dar nu toţi scriitorii pot ajunge preşedinţi. Vezi cazul Mario Vargas Llosa. Inversa e valabilă, toţi preşedinţii ajung şi scriitori. La noi chiar şi puşcăriaşii. Ce fel de scriitori?, e altă întrebare. Oricum, declaraţia d-lui Johannis este o sfidare a scriitorilor propriu-zişi, a pieţei de carte sărace din România, a diasporei, la urma urmei.

În condiţiile când la Gaudeamus nici un scriitor de geniu ca Shakespeare sau Goethe nu a cunoscut un cât de mic succes, nu li s-a vândut o carte, iată că dl. Johannis a doborât, nu pas cu pas, ci deodată, toate recordurile! Dacă încurajează de la anul lectura unor astfel de cărţi, care sunt operă de amator, în România nu va mai fi nici o şansă ca elevii să-i citească pe Victor Hugo sau Marin Preda. Îi vor citi tot pe Esca, Andreea lui Marin, Răduleasca, acum Klaus şi alţi mediatizaţi ca ei! Dl. Johannis a venit ca neica-nimeni la târg, fiindcă habar nu avea despre criza cărţii. Nu despre cartea lui, a unui preşedinte, e vorba, ci despre cartea românească în general, despre profunda criză a cărţii! Cum mai respiră cartea românească în condiţiile în care 2-3 din edituri au dispărut în ultimii 5 ani, aşa cum ne spunea directorul Târgului?! Nu e de mirare că în România se practică de către difuzori precum Cărtureşti un rabat de 60 la sută, de parcă ar fi Amazon, fapt care loveşte direct în editori, autori şi cititori!

Dar cu un preşedinte ca Băsescu, care a declarat în repetate rânduri că “eu nu le am cu cartea, în familia noastră nevasta citeşte”, adică ea e Leana, savantul de renume mondial, România nu putea avea pretenţia să fie o ţară a cărţii. Da, dar a fătat o gaşcă de intelectuali, gaşca Patapleşeanu! Şi a venit acum scriitorul Johannis. Ambiţiile lui de a lumina ţara le-au avut şi Leana, şi comunistul luminat Iliescu. Asta ne mai trebuia acum, un om care nici nu s-a urcat bine pe tron şi strigă: Eu mi-s păunul! Şi Brâncuşi a spus flaubertian: “Cocoşul sunt eu!”, însă strigătul cocoşului înseamnă veste, deşteptare, pe când păunul îşi dă aere, îşi dezvăluie coada, podoaba naturală cu 100 de mii de pene, deşi aici nu e vorba de nici o podoabă naturală, e vorba de propria biografie, care sigur va fi dată la şcoli la bibliografie, să afle fiecare elev, pas cu pas, cum poţi ajunge preşedinte şi atinge un record de vânzare!

Însă acest raport direct proporţional între condiţia de preşedinte şi numărul de exemplare vândute nu poate funcţiona în cazul cărţii, în cazul unei Românii normale, dacă asta a rămas ţinta noului preşedinte. Mi-e teamă să nu fim anunţaţi că apare ediţia a doua, cu băile de cozi diasporale. În orice caz, dreptul de autor al primei ediţii revine moral diasporei, fiindcă datorită ei Johannis a ajuns la Cotroceni. Datorită acestei alegeri oamenii au mers la târg sau au intrat în librării să-i cumpere cartea. Sigur, e un complex de împrejurări. Mă întreb ce audienţă ar fi avut o astfel de carte dacă Klaus Johannis ar fi fost doar primar al Sibiului. Sau nu ar fi fost primar deloc. Evident, el a scris o carte nu ca un scriitor, de pe poziţia unui talent nativ, a unui scriitor de vocaţie, fiindcă nu ar fi debutat acum, la 56 de ani, ci de pe poziţia unui primar, desigur, care ajunge preşedinte.
În America, la Barnes & Noble nu este aproape zi să nu apară câte un volum al unui om politic. Nu mai vorbesc de vedete şi de alte persoane publice. Acolo au loc zilnic lansări. Dar nu am văzut încă nici un împăunat ca păunul nostru. Ne aşteaptă zile frumoase, doamnelor şi domnilor, ca în piesa lui Beckett, în care personajele stau îngropate până la gât în muşuroaie de pământ.

Grid Modorcea