Distribuie articolul

Duminică, 30 noiembrie 2014, cu prilejul prăznuirii Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Mănăstirea Bobota de către Preasfințitul Părinte Petroniu. La primele ore ale dimineții Ierarhul a fost întâmpinat în fața locașului de cult cu Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce de către Preacuviosul Părinte Arhimandrit Antonie Pința, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, Preacuviosul Părinte Mina Pletosu, starețul mănăstirii Bobota, de Preacuviosul Părinte Rafael Blejan, viețuitor al aceleiași mănăstiri, de față fiind întreaga obște a mănăstirii și credincioși din satele vecine. Momentul a fost unul înălțător cu atât mai mult cu cât Preasfințitul Părinte Petroniu își serbează astăzi și ziua de naștere, Preasfinția Sa împlinind frumoasa vârstă de 49 de ani.

În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Petroniu, după ce a făcut un periplu prin cărțile Sfintei Scripturi, prezentând personajele biblice care s-au dedicat în mod special slujirii lui Dumnezeu, începând de la Adam și până la Sfinții Apostoli, a prezentat în mod special viața Sfântului Apostol Andrei. Preasfinția Sa a subliniat apoi faptul că evanghlizarea făcută decătre Sfântul Apostol Andrei pe o parte a teritoriului țării noastre ne dă oferă un prilej de mândrie, dar ne și responsabilizează, îndemnându-ne cu atât mai mult la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu și la cultivarea iubirii.

În continuare Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe Preacuviosul Părinte stareț Mina pentru bogata și rodnica activitate desfășurată în această mănăstire.

La rândul său, Preacuviosul Părinte stareț Mina a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru bucuria pe care a făcut-o viețuitorilor mănăstirii prin prezența Preasfinției Sale la hramul de iarnă al mănăstirii, paraclisul mănăstirii având ca ocrotitir pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna.

Piatra de temelie a mănăstirii Bobota a fot sfinţită în data de 13 iunie 2004 de către Preafinţitul Părinte Petroniu, pe atunci arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului, iar lucrările de început au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Ioan Pădurean de la parohia Bobota, până în anul 2008 când au fost preluate de către Preacuviosul Părinte Pahomie Buruiană. În anul 2012 este numit egumen al schitului Preacuviosul Părinte Mina Pletosu, care a continuat lucrările începute de predecesorii săi, în prezent lucrându-se la pictura interioară a bisericii. În vara anului 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, în urma aprobării prealabile a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului a fost proclamată ridicarea schitului Bobota la rang de mănăstire, iar Preacuviosul Părinte Mina Pletosu a fost hirotesit şi instalat stareţ al mănăstirii.

În anul 2012, cu prilejul unei vizite făcute de către Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, mănăstirea a primit un dar de mare preț – o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, alături din părticele ale moaștelor Sfinților Martiri de la Niculițel, Zoticos, Atalos, Kamasis și Filipos. De asemenea, biserica mănăstirii adăpostește și un veșmânt al Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași, primit în dar de la Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Arhid. Adrian Onica, Sursa: Radio Renasterea

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: