25 de ani de la plecarea la Domnul a Părintelui Nicolae Steinhardt de la Rohia, un om care mi-a netezit calea spre Hristos şi pe care-l am la evlavie. Cred în sfinţenia sa şi consun la viziunea plină de nădejde, iubitoare de aproapele indiferent de unde provine acesta, curajul de a-i spune totalitarismului pe nume și de a i te opune, înţelegerea faţă de neputinţele omeneşti şi dispreţul faţă de colaboraţionişti, veleitari şi turnători. Părintele Steinhartdt avea măsura dreaptă a omului credincios în comunitate.
Cartea sa, „Jurnalul Fericirii”, rămâne nu numai ca o mărturie a demnității creștine în comunism, dar cred că este una dintre cele mai importante cărţi româneşti si europene din sec.XX – un secol al dictaturilor care prefaţează un altul, la începutul căruia ne găsim, al cultului nefiinţei. O carte prin care noi, creștinii, ne adresăm și întregii lumi moderne. Ce i-a răspuns lui Zaharia Sângeorzan in cartea „365 de întrebări incomode”, la întrebarea despre păcatele cele mari?
“Cele şapte păcate capitale: 1) Prostia, 2) Recursul la scuze: Nu ştiu, n-am ştiut, 3) Fanatismul, 4) Invidia, 5) Trufia neroadă, 6) Turnătoria, 7) Răutatea gratuită. Mai adaug o a opta : dragostea cu sila”.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:



2 comentarii la “7+1 păcate capitale”
Daca tu stii sa faci cruce ,esti un om sfant
De ipocriziece zici Capsali?Ca matale cam acolo te regasesti