Magistraţii Tribunalului Cluj au decis, luni, înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar în cazul fostului preşedinte al CJ Cluj Horea Uioreanu şi în cazul a doi oameni de afaceri, toţi judecaţi pentru fapte de corupţie, decizia Tribunalului nefiind însă definitivă.
Potrivit avocatului lui Horea Uioreanu, Smaranda Bara, judecătorul de caz de la Tribunalul Cluj a decis, luni, înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pentru fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, aceeaşi măsură fiind aplicată şi în cazul oamenilor de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, judecaţi pentru fapte de corupţie în acelaşi dosar cu Uioreanu.
„Judecătorul a dispus înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, acum clientul meu (Horea Uioreanu – n.r.) poate ieşi din casă, dar are de respectat câteva obligaţii. Acesta nu are voie să părăsească judeţul Cluj fără aprobarea judecătorului, trebuie să se prezinte în faţa organelor judiciare ori de câte ori este chemat şi nu are voie să ia legătura cu martorii din dosar. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel”, a declarat corespondentului MEDIAFAX, Smaranda Bara.
Horea Uioreanu se afla în arest la domiciliu din 12 noiembrie 2014, când Curtea de Apel Cluj a dispus, printr-o sentinţă definitivă, înlocuirea arestului preventiv, care a durat mai bine de şase luni, cu arest la domiciliu.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

