Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis, după analiza rezultatului întâlnirii de ieri cu reprezentanţii Guvernului României, organizarea unei greve generale de o zi, în data de 30 aprilie, informează federaţia în cadrul unui comunicat de presă.
Preţuri europene, fiţe americane, salarii africane pentru români! O altă decizie a FNSA vizează declanșarea, în a doua parte a anului, a unei greve pe termen nelimitat în administraţia publică.
„Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA), întrunită în şedinţă Biroului federal pentru a analiza rezultatul întâlnirii cu reprezentanţii Guvernului României din data de 23 aprilie 2015, pe marginea revendicărilor salariaţilor din administraţia publică locală, constatând că Guvernul României a dat dovada de aceeaşi indiferenţă faţă de aceştia, a hotărât următoarele:
1. Organizarea în data de 30 aprilie 2015 a grevei generale de o zi în administraţia publică locală din România;
2. Organizarea unui miting la Bucureşti, în data de 27 mai 2015, la care să participe minimum 3.000 de membri de sindicat;
3. Demararea procedurilor pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale pe termen nelimitat în administraţia publică locală din România, în a doua parte a anului 2015”, se menţionează în documentul citat.
Salariații din administrația publică solicităreglementarea şi liberalizarea acordării, începând cu anul 2015, a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, în limita bugetelor locale aprobate prin hotărâri de consiliu, în măsura în care aceste instituţii realizează şi sunt finanţate parţial şi din venituri proprii; creşteri salariale şi pentru salariaţii din administraţia publică locală din România sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

