Distribuie articolul

În semn de cinstire și respect, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a primit din partea comunei bistrițene Urmeniș titlul de „Cetăţean de Onoare”. Distincția i-a fost înmânată ierarhului sâmbătă, 11 iulie 2015, de domnul primar Dumitru Tomșa, titrează Radio Renaşterea.

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a fost prezent la Urmeniș pentru a sfinți capela mortuară a comunei, ridicată de credincioșii parohiei, sprijiniți de Primărie. „Ierarhul a fost întâmpinat la ora 10:00 de credincioșii comunei îmbrăcați în costume populare, după care, într-un sobor de aproape zece preoți, Părintele Mitropolit a sfințit capela, foarte reușită din punct de vedere arhitectonic dar și necesară vremurilor în care trăim”, a precizat părintele protopop de Bistrița, Alexandru Vidican.

Părintele Ioan Cosma, ridicat la rangul de iconom

La sfârșitul slujbei, la care au participat și oficialități locale și județene, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre cinstirea celor plecați și grija de a nu-i uita. Apoi i-a acordat părintelui paroh Ioan Cosma distincția de iconom pentru cei 20 de ani de activitate pastorală în Urmeniș. Diplome de aleasă cinstire au primit primarul comunei, Dumitru Tomșa, consilierii locali și consilierii parohiali dar și membrii corului bisericii din Urmeniș.

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: