Societatea care administrează cel mai frumos stadion din Transilvania, ClujArena, este în pragul insolvenței. Societatea respectivă a acumulat datorii de două milioane de euro, iar onorarea lor reprezintă o mare problemă, potrivit ClujToday.ro.
Problemele sunt agravate și de faptul că un control al Curții de Conturi a relevat faptul că firma care administrează ClujArena ar trebui să plătească impozit în valoare de 14 milioane de lei, pentru intervalul 2011-2014. Directorul ClujArena, Radu Rațiu, a recunoscut, recent, într-o declarație publicată de ZiardeCluj.ro, faptul că societatea nu poate plăti această sumă. Informațiile referitoare la posibilitatea intrării în insolvență a ClujArena vin la doar câteva zile după ce stadionul a fost epicentrul celui mai mare festival organizat în România, titrează România Liberă.
Untold Festival a strâns 240.000 de tineri, însă încasările societății care administrează stadionul au fost foarte mici. ClujArena are în prezent conturile blocate de către ANAF. Stadionul din Cluj a fost inaugurat în anul 2011. El a fost construit pe locul fostului stadion „Ion Moina“.
Construirea stadionului a costat 44 de milioane de euro. Din această sumă, aproximativ 15 milioane de euro au fost alocați de Guvern, în perioada în care Executivul era condus de actualul primar al Clujului, Emil Boc, iar Consiliul Județean de către senatorul PNL Alin Tișe.
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:

