Distribuie articolul

Programul meciurilor din Liga 2 a fost stabilit, vineri dimineața, în cadrul unei ședințe care a avut loc la Casa Fotbalului. Universitatea Cluj va face parte din Seria 2 și va debuta în deplasare, la Chindia Târgoviște, la data de 29 august.

La fel ca și în cazul Ligii 1, și al doilea eșalon fotbalistic al României va avea sezon regulat, după care echipele vor fi angrenate în sistemele play-off și play-out, în funcție de poziția pe care au ocupat-o în clasament la finalul sezonului regulat.

Deși s-a încercat alcătuirea unei sigure serii, Liga 2 va avea două serii de câte 14 echipe. Alături de ”U”, în Seria 2 vor mai evolua Gaz Metan Mediaş, FC Braşov, CS Mioveni, Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Caransebeş,

Şoimii Pâncota, FC Bihor Oradea, Chindia Târgovişte, UTA Bătrâna Doamnă, FCM Baia Mare. Primul meci cu însemnătate istorică se va disputa în cadrul etapei a doua, între ”U” și UTA BD Arad, echipă proaspăt promovată din Liga a III-a, iar primul duel cu adevărat

puternic pentru ”Șepcile roșii” este programat în etapa a patra, acasă cu Gaz Metan Mediaș, aceasta fiind alături de FC Brașov, principalele candidate la promovarea în Liga 1.

Alte dueluri de tradiție ale eșalonului secund vor fi cele cu Olimpia Satu Mare, FCM Baia Mare, sau cu CSM Râmnicu Vâlcea. La finalul play-off-ului echipa clasată pe prima poziție în fiecare din cele două serii va promova direct în Liga 1.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: