PPMT îi cere ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, completarea Tratatului de bază dintre România şi Ungaria, astfel încât minorităţile naţionale să aibă dreptul la autonomie culturală sau, în regiunile unde sunt majoritare, la crearea unor autorităţi administrative autonome cu statut special, titrează Mediafax.
Preşedintele PPMT, Szilagyi Zsolt, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că solicitarea către ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a fost făcută în această perioadă, pentru că se apropie ziua de 16 septembrie, când se vor împlini 20 de ani de la semnarea Tratatului de bază româno-ungar.
„Apropiindu-ne de 16 septembrie, ziua în care, acum 20 de ani, Guvernul României şi cel al Ungariei au semnat tratatul bilateral între cele două ţări, PPMT propune ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, completarea acestui tratat cu următoarea propoziţie: «minorităţile naţionale au dreptul, la solicitarea organizaţiilor lor politice, la autonomie culturală, sau, în regiunile unde sunt majoritare, crearea unor autorităţi administrative autonome cu statut special, garantate prin lege, în conformitate cu modelele europene funcţionale». Astfel de autorităţi autonome sau instituţii au puteri conferite de lege şi pot administra nevoile culturale sau sociale ale unei minorităţi. Acestea funcţionează în Tirolul de Sud din Austria, în Finlanda sau Germania”, a spus Szilagyi.
Potrivit acestuia, ar trebui să fie completată şi anexa Tratatului, prin includerea în lista privind documentele internaţionale, la care se face referire în textul documentului, a două recomandări adoptate de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în 2002 şi 2014, „documente care se referă la aplicarea autonomiilor comunitare ca instrument de normalizare a relaţiilor dintre majoritate şi minorităţi naţionale”.
„Propunem şi eliminarea notei privind interpretarea prevederilor Recomandării nr. 1201/1993 a Consiliului Europei, privind drepturile colective, respectiv autonomia regională cu caracter etnic. În perioade ca acestea, când problemele de politică externă devin majore şi pun în pericol însăşi UE, respectiv continentul european, Guvernul României are obligaţia de a întări alianţa cu Ungaria şi de a pune eforturi în soluţionarea problemelor comune, respectiv cele ale minorităţii maghiare din România”, a subliniat Szilagyi.
El a arătat că, vineri, îi va fi trimisă ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, o scrisoare cu propunerile formulate de PPMT. Deja ungurii se radicalizează în contextul crizei imigranților musulmani pentru a obține autonomie teritorială pe criterii etnice.
NapocaNews
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:


2 comentarii la “Radicalii de la PPMT îi cer ministrului de Externe, Bogdan Aurescu, completarea Tratatului de bază româno-ungar pentru autonomie teritorială”
dupa cum se vede a inceput. numai mohamedani ne mai trebuie pe cap acum…
Ce mai vor si sirienii astia din fotografie?