Incident grav în preajma Siriei. Avioanele de luptă turceşti au doborât un avion de vânătoare rus 127. Un avion de vânătoare rus a fost doborât de forţele aeriene turce, afirmă o serie de rapoarte din nordul Siriei. Trei avioane de vânătoare turcești F16 au doborât un avion MIG 29 rus care încălcase teritoriul turc în timp ce bombarda ținte din regiunea Huraytan, în nordul Siriei, zonă în care se află trupele Armatei Siriene Libere pregătite de forțele americane pe teritoriul turc.
Deși pretinde că scopul incursiunii sale în Siria este combaterea Statului Islamic, forțele militare ale Rusiei se ocupă cu combaterea opoziției siriene din preajma trupelor lui Bashar al Assad, 90% din tiruri vizând aceste regiuni și sprijinind cu foc din aer trupele alawite siriene, trupele Hezbollah și sprijinul iranian al trupelor Gardienilor Revoluției, dar și trupele speciale ruse despre care Moscova neagă că s-ar afla pe teren.
Atacul a fost relatat de către Daily Express și Daily Mail duminică dimineața, ziare care au citat bloggeri și martori oculari. Aceștia relatează că trei avioane de vânătoare au fost identificate după ce au doborât un avion rusesc. Pozele produse de martori par să arate cu avioanele F16 au doborât un MIG 29.
Informaţia nu a fost confirmată oficial, existând doar mărturii locale. Un jurnalist a afirmat că trei avioane F-16 ale turcilor au fost luate în colimator de avioanele Mig-29 ale ruşilor, iar apoi a fost văzută şi auzită o explozie puternică.
Rusia a violat în mod repetat spaţiul aerian turc. Marţi, Turcia l-a convocat pe ambasadorul rus la Ankara pentru a doua oară, în urma unei noi încălcări a spaţiului aerian turc de către un avion rusesc de război, în zona frontierei cu Siria.
Gh. Petre
Susțineți NapocaNews.ro
Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.
Puteți face o donație prin transfer bancar:
Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300
👉 Preferi să donezi rapid online?
Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal:




2 comentarii la “Pericol de război! Avioanele de luptă F 16 turceşti au doborât un avion de vânătoare rus Mig 29”
Așa se aude, dar nu cred să existe pericolul unui război, cel puțin nu încă. Gândind puțin asupra situației, am avut o revelație: prezența rușilor în Siria nu este împotriva voinței americanilor, deși la prima vedere așa pare, ci face parte din regia pe care păpușarii planetari o duc la îndeplinire, folosindu-se de ambele super-puteri și inclusiv de China, al cărei rol în scenetă va deveni tot mai evident în următorii 10 ani.
Ar fi puțin naiv să ne entuziasmăm acum că cineva ar fi preluat „lupta împotriva terorismului”, fenomen pe care ambele super-puteri și nu numai ele, de fapt l-au creat.
Daca de la Daily Express și Daily Mail s-a aflat lasati-o baltă. Cele doua tabloide sunt puse pe cancanuri. De fapt a fost o minciuna clocită de niste bolgări.