Siria, cronica unei revoluții anunțate. Partea 1

Este greu să revenim mental la momentul zero din Siria, când regimul lui Bashar al-Assad era pentru prima dată contestat în stradă, ca o manifestare a fenomenului Primăvara Arabă, în martie 2011. Și asta pentru că „revoluția” Siriană a fost în primul rând una mediatică, colorată și manipulată de interesele puterilor globale și regionale.

Patru ani mai târziu, 300,000 de morți și 10 milioane de refugiați nu au făcut opinia publică mai sensibilă la drama sirienilor. Din contră, războiul civil din Siria este într-o continuă escaladare, cu un puternic suport mediatic din partea forțelor beligerante. Nu există zi în care mass media să nu prezinte o știre legată de conflictul din Siria, radical diferită informațiile furnizate de celelate părți implicate. Volumul de informații publicate în ultimii patru ani referitor la conflictul siria au îngropat realitățile politice, militare, sociale și religioase sub un strat gros de propagandă, menit să educe opinia publică pentru a privi detașat și fără empatie acest război, pentru a putea accepta „la rece” deciziile factorilor militari implicați.

Pentru a putea înțelege dinamica din cadrul acestui conflict, este necesar să analizăm începuturile acestui conflict, în primăvara anului 2011, când protestele împotriva guvernului Bashar al-Assad au degenerat în violențe, la formarea a diferitelor grupări pro și contra guvernamentale și la războiul civil.

Martie 2011: Primăvara arabă ajunge în Siria

La mai puțin de un an după ce jurnaliștii Ion Cristoiu și Victor Roncea au vizitat Siria cu sprijinul Ministerului de Externe al României, realizând un fotoreporaj valoros al orașului antic Palmyra, Siria era atrasă în jocul dezastuos al politicii din Orientul Mijlociu. La 15 martie 2011, la Damasc aveau loc proteste de stradă împotriva lui Assad, demonstranții cerând reformare democratice și eliberarea deținuților politici. Presa mainstream începea deja să utilizeze simboluri pentru a sensibiliza opinia publică: în acest caz, drama unui adolescent arestat pentru un grafitti antiguvernmental, o imagine atât de puternică a rebeliunii antiguvernamentale încât a generat proteste masive în toată Siria. Explicații de genul erau folosite și în alte țări cuprinse de febra revoluțiilor primăvăratice, pentru a ușura publicului vestic înțelegerea mișcărilor de mase din Orientul Mijlociu, pe un model simplist cauză- efect.

Demonstrațiile antiguvernamentale se extind în întreaga Sirie, fiind contracarate de demonstrații pro-Assad. Protestele deveniseră sângeroase încă din data de 20 martie când în Daara, sediul partidului de guvernământ Baath este incendiat de protestatari, 7 polițiști fiind uciși în conflict. De altfel, cu toate că protestatarii erau prezentați ca fiind tineri studenți sau democrați liberali, protestele erau deja folosite de către diferitele grupări islamiste sau tribale din Siria ca un mijloc de a prelua puterea de la Bashar al-Assad, un președinte laic și provenind dintr-o minoritate alawită șiită, într-o țară majoritar sunnită.  În 22 aprilie, deja 20 de orașe siriene erau cuprinse de febra protestelor, sute de protestatari fiind arestați și câteva zeci uciși de forțele de ordine. Până în luna iulie, protestele se transformau într-un conflict armat, cu diferite facțiuni înarmate care se luptau fie cu guvernul lui Assad, fie între ele. Dintre facțiunile antiguvernamentale, unele aveau să fie susținute financiar, logistic și militar de către SUA și aliații regionali (Turcia, Arabia Saudită, Qatar), altele aveau să devină faimoase pentru cruzimea și tenacitatea lor, cum ar fi ISIS/ISIL/Statul Islamic sau Frontul Al-Nusra. Harta volatilă a Orientului Mijlociu, așa cum este ea astăzi, a fost desenată în timpul protestelor din 2011 din Siria. Protestatarii, prezentați de presa mainstream ca o mare masă prodemocratică care dorea un viitor liber și prosper pentru Siria, era de fapt formată din diferite facțiuni politice și religioase care doreau să își impună propria agendă: islamiști salafiști radicali, militari, kurzi sau pur și simplu triburi cu o istorie conflictuală față de alawiți.

Proteste pentru democrație, sau pentru o Sirie islamică?

Primele informații legate de opoziția democratică care protesta înarmată și batjocorea cadavrele militarilor sirieni au început să apară în 2011, prin intermediul canalelor TV rusești apropiate de regimul Assad. În decembrie 2011 ONU anunța peste 5000 de morți în conflict. Reacția forțelor guvernamentale în fața grupurilor de opoziție înarmate erau de a încercui și bombarda nediscriminatoriu zonele controlate de acestea, rezultând multe victime civile. Deja la începutul anului 2012 au loc și atacurile islamiștilor împotriva creștinilor din Siria, mănăstirea Ortodoxă Seydnaya situată în apropiere de Damasc fiind atacată cu rachete chiar în timpul unei slujbe. Îi vor urma multe alte manăstiri și biserici creștine distruse, dar și moschei șiite.

Daca în 2011, 2012 se vorbea puțin despre structura opoziție din Siria, astăzi imagine este mai mult decât clară și explică și violența cu care Assad a reacționat împotriva protestelor. Ceea ce păreau pentru noi represalii violente, probabil pentru serviciile de securitate siriene erau un mod de a se apăra de insurgenții islamiști care conduceau protestele și care apoi aveau să formeze Statul Islamic, Al Nusra, Frontul Islamic, Armata Mujahedinilor, Ajnad al-Sham, Jabhat Ansar al-Din, Legiuna Sham și alții. Un exemplu elocvent este citarea grupării FSA – Free Syrian Army – ca un oponent legitim și moderat al regimului Bashar al Assad, format din foști militari ai regimului. Format inițial din șapte foști militari de rang mic, grupul nu mai există în mod real din 2014 și a funcționat doar datorită armelor primite de la SUA sau aliații lor regionali, arme folosite pentru a se lupta în zone urbane populate împotriva armatei siriene, participând la masacrul civililor într-o oarecare măsură. Cei aproape 3000 de membri ai grupării au colaborat inclusiv cu Frontul Al-Nusra și Ahrar ash-Sham, conducerea FSA disociindu-se de aripa sa islamistă doar la finalul lui 2012, în cadrul unei întâlniri din Turcia la care au participat reprezentanți ai SUA, UK, Franța, țările din Golf și Iordania.

Frontul Al-Nusra, filială a Al Queda în Siria, format oficial în 23 ianuarie 2012, a fost numită de Washington Post ca cea mai eficientă componentă militară a FSA – Free Sirian Army. Zece zile mai târziu, era clasificată de SUA ca organizație teroristă, însă Al Nusra a activat alături de FSA până la finalul anului 2012, chiar și după divorțul oficial speculându-se că o mare parte din liderii FSA, în calitate de comandanți adjuncți, având legături cu grupările islamiste radicale.

MAE român, gafă monumentală. Marga se întreținea cu teroriștii islamici

În perioada de degringoladă din 2011, 2012, când facțiunile islamiste se coagulau în Siria sub protecția mediatică a aliaților săi occidentali care prezentatu unileral conflictul ca pe o luptă pro-democrație, autoritățile de la București fac o gafă monumentală.

Prin vocea fostului informator al Securității Andrei Marga, ministru de externe, ni se confirmă că România, în loc să adopte o poziție activă de protejare a minorității ortodoxe deja aflate sub asediu, ia legătura cu forțele de opoziție siriene. Adică acele elemente care aveau să nască grupările islamiste care aveau să terorizeze creștinii din Siria. Ministrul de externe Andrei Marga declara în iulie 2012 că România a luat deja contact cu forţele opoziţiei din Siria şi are discuţii cu aceasta privind situaţia din ţară, “care se îndreaptă clar spre o tranziţie politică”, situaţie în care se impune şi expulzarea ambasadorului de la Bucureşti.

“Soluţia este să luăm contact şi cu forţele opoziţiei siriene şi acest contact îl luăm, l-am şi luat de altfel, pot să vă mărturisesc, am fost şi la conferinţa de la Paris (în 5 iulie, conferinţa “Prietenii poporului sirian”) şi acolo am avut discuţii. Avem în continuare discuţii. Va fi o tranziţie politică în Siria, aceasta este clar, discuţia este dacă tranziţia include sau nu oameni din actualul regim, probabil că se va găsi o soluţie de calmare a tuturor spiritelor în acest sens, suntem pe această direcţie”, declara ministrul de externe Andrei Marga, cerând totodată și expulzarea de urgență a ambasadorului sirian la București.

Rămâne de studiat în stengramele acestor întâlniri dacă Andrei Marga s-a întâlnit cu reprezentanți ai Statului Islamic, Al Nusra sau alte grupări islamiste care pozau în opoziți democratică.

NapocaNews