Distribuie articolul

Deputatul independent ateu Remus Cernea le dorește românilor ”sărbători vegane!”.Pentru deputat zilele acestea nu e sărbătoarea tradițională a românilor Crăciunul, ci doar o manifestare culinară.Îndeamnă să refuzăm cârnații, șunca și friptura.

”Dragi prieteni, pentru mine fiecare zi este o sărbătoare iar cel mai bun lucru pe care îl putem face este să dăruim căldură, bunătate, energie pozitivă, compasiune, încredere și înțelegere în jurul nostru”, spune Remus Cernea pe pagina sa de facebook.

În această perioadă a sărbătorilor de iarnă sunt chinuite și masacrate milioane de animale ”în numele unor tradiții extrem de discutabile”, scrie politicianul, care arată că nu reprezintă pentru el un ”moment de lumină, ci unul de gânduri de empatie și compasiune față de soarta acelor ființe vii care și-ar fi dorit și ele să trăiască”.

”Astfel că vă urez sărbători vegane, așadar lipsite de produse alimentare de origine animală în farfurie, sau măcar vegetariene (fără carne) poate ca o fază de tranziție către veganism care reprezintă decizia morală de conștiință corectă (dar și sănătoasă), de a-ți realiza alimentația doar pe bază de legume, cereale și fructe”, conchide Cernea.Ar putea ura Remus Cernea  de Crăciun românilor: Vegetarian Fericit!

NapocaNews

 

index

 

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: