Distribuie articolul

O delegație condusă de Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a fost prezentă la sediul Fundației Civitas pentru Societatea Civilă din Cluj-Napoca. La discuții au participat Reprezentanți ai Fundației Româno-Americane, Fundației Civitas și ai Cooperativei Agricole ”Lunca Someșului Mic”.

Subiectele dezbătute la sediul Fundației au vizat activitatea Fundației Civitas de la înființare, până în prezent, preocupările acesteia pentru consolidarea administrației publice locale dar și pentru dezvoltarea structurilor de economie socială.

Un subiect distinct a fost proiectul de dezvoltare a Cooperativei Agricole Lunca Someșului Mic din Apahida și efortul ulterior al Fundatiei Civitas de a promova asocierea și mecanismele funcționale ale acesteia ce ajută micii fermieri să intre pe piață și să se dezvolte.

Cooperativa Agricolă Lunca Someșului Mic oferă servicii de marketing prin ambalarea, etichetarea, transportarea și promovarea produselor la nivel local și național pentru 35 de agricultori, membrii și membrii afiliați, din județul Cluj.

Ambasadorul SUA a efectuat și o vizită la unul dintre fermierii membrii pentru a discuta despre problemele concrete ale Cooperativei.

Indicații prețioase! Întâlnirea de lucru cu ambasadorul Hans Klemm a fost un prilej important pentru a discuta oportunitățile și provocările pe care le întâmpină Fundația în desfășurarea activității.

Fundația Civitas pentru Societatea Civilă a fost înființată în 1992 cu scopul de a angrena capacitatea administrației publice și a stimula implicarea cetățenilor în procesul decizional. Ariile de acțiune ale Fundației includ dezvoltarea rurală, administrativă, dezvoltarea societății civile, a resurselor umane aplicate la nivel local și regional în sediile din Cluj-Napoca și Odorheiul Secuiesc.

NapocaNews

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: