Distribuie articolul

Handbalistele de la CSM Bucureşti au cucerit Cupa României, după ce au învins-o în finală pe HCM Roman, scor 32-24. Trofeul pus în joc în turneul desfăşurat la Sala Polivalentă Cluj-Napoca a reprezentat „ultima frontieră” pentru echipa antrenată de Kim Rasmussen.

CSM Bucureşti a devenit astfel „Regina absolută” a handbalului feminin românesc după ce a cucerit toate trofeele pentru care a luptat în acest sezon – titlul naţional, Liga Campionilor şi Cupa României.

La ultimul meci cu antrenorul danez pe bancă, campioanele Europei au avut emoţii doar în prima repriză în care moldovencele au reuşit în două rânduri să se desprindă la trei goluri diferenţă.

Semnalul revenirii a fost dat de Cristina Vărzaru, iar la pauză s-a intrat la scorul de 15-13 în favoarea CSM-ului. În repriza a doua nu a mai exoistat decât o singură echipă pe teren, CSM, care a câştigat astfel, în premeiră Cupa României.

În finala mică, HCM Baia Mare a trecut de Dunărea Brăila cu scorul de 34-25 şi a intrat în posesia medaliilor de bronz ale întrecerii.

Paul Panait

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: