Distribuie articolul

Fotbaliștii CFR-ului și-au reluat pregătirile pentru viitorul sezon al Ligii 1. Dacă la primul control medical au fost prezenți doar jucătorii români, străini din lot s-au prezentat la vizita medicală, miercuri.

Până în data de 28 iunie feroviarii se vor pregăti pe plan local, după care vor pleca într-un cantonament în Slovenia, acolo unde se vor pregăti și campionii României, fotbaliștii de la Astra Giurgiu.

De altfel, cele două echipe își vor disputa și primul trofeu al noului sezon, Supercupa României. Conform știridesport.ro, finala va fi găzduită de Cluj Arena, la data de 9 iulie.

Oficialii așteaptă încă un răspuns al antrenorului Toni Conceicao. Președintele demisionar al grupării clujene, Iuliu Mureșan, este convins că portughezul își dorește să continue pe banca echipei din Gruia.

În cantonamentul din Slovenia vișiniii juca patru meciuri amicale, cu NK Osijek, Zorya Luhansk, Dinamo Moscova şi Karpaty Lvov.

Paul Panait