Distribuie articolul

Nu știu ce m-a pus (aghiuță?) să nu apelez la un notar pentru scoaterea unui banal CF de informare pe un minuscul teren proprietate personală. Poate a fost în subconștient și o dorință subliminală de a vedea cum funcționează o instituție a statului român, alta decât primăria clujeană.Dacă apelam la un notar banii pentru un CF erau la fel, ca și când aș fi mers personal. Așa că m-am dus la sediul intitulat pompos Oficiu de Cadastru și Carte Funciară Cluj, recunoscut cu inițialele OCPI Cluj, din Piața Gării, proaspăt fardată cu fonduri europene. Bineînțeles că la fel ca la mai toate instituțiile publice care lucrează cu publicul actele se depun într-un orar când toată lumea e la serviciu, până la ora 16.00. Pentru un banal CF trebuie ca românul imparțial să te învoiești de la șef.Ghișeul cu publicul se deschide la 9.30 așa că pe la ora 9.00 am fost la o coadă formată din cetățeni nervoși și grăbiți înaintea ușii închise ermetic. Am așteptat nerăbdător să se facă ora fixată și am intrat. În fața mea patru ghișee, iar la dreapta casieria și în extrema stângă un ghișeu doar pentru notari. Cetățeni cuminți și responsabili ne-am așezat frumos la coadă, iar la ghișeul notarial nu era nimeni. Îndrăzneț din fire mă îndrept spre ghișeul notarial și întreb dacă îmi pot depune cererea pe care o completasem sârguincios de acasă. Am primit un răspuns ferm: – Nu! Așa că m-am reîntors la coadă care se mai îngroșase înaintea mea cu alte persoane. După ce ajungi la ghișeu ești trimis apoi la casierie să plătești eliberarea CF-ului și apoi te reîntorci la coadă ca să primești o chitanță vizată, fiind anunțat să revi după circa trei zile ca să ridici actul. Trebuie să recunosc că depunerea nu a durat mai mult de 40 de minute, dar coada mi-a amintit de perioada comunistă, când trebuia să intri în contact cu autoritatea de neclitit a statului.

Surpriza a fost mai mare când m-am reîntors după trei zile să ridic CF-ul. Orarul era de la ora 11.00 și cele patru ghișee deserveau și pe depunătorii de cereri cât și pe cei care veniseră după eliberarea prețiosului act. Bineînțeles coada era mult mai mare.Deja semăna cu o coadă la carne sau lapte din perioada copilăriei mele comuniste. Am discutat retoric cu cei de la coadă ca să treacă timpul: de ce conducerea instituției nu a făcut un ghișeu separat pentru eliberări acte, că merg mai repede? Răspunsul unei cucoane a fost ferm: – Directorului îi place să vadă pe camere cum se îmbulzește cetățeanul român la coadă ca-n comunism! M-am uitat în sus și am văzut că încăperea era urmărită de ochii vigilenți a trei camere de supraveghere. Nu am crezut-o! Dacă cu coziile la instiuțiile publice suntem în comunism, cu tehnologia e clar că am intrat în UE sau în ”1984”. Cozile au și partea lor bună. Am socializat cu oamenii o oră până mi-a venit rândul la ghișeu. Deși nervoși că trebuiau să fugă de la serviciu ca să scoată un banal CF, totuși cei de la coadă și-au deschis inimile și fiecare își dădea cu părerea cum trebuie să funcționeze Cartea Funciară la Cluj-Napoca. Am mai aflat că mulți tineri scot CF-uri să -și vândă proprietățile ca să plece în străinătate, că OCPI Cluj ține deschise doar patru ghișee, știindu-se că în ultimii ani a crescut numărul tranzacțiilor imobiliare, ceea ce necesită angajați mai mulți etc. În timp ce ne mâncam nervii la coadă, la ghișeul notarilor nu era mai nimeni, ceea ce ne dădea nouă simplilor cetățeni o stare de frustrare. Mă gândeam că aici ar trebui să vină CNCD să amendeze un fapt de discriminare notoriu, între notari și ceilalți cetățeni români plătitori de taxe și impozite, nu să se ocupe cu amendarea sistematică a patrioților români. Între timp un tânăr a venit la mine, văzându-mă nervos să-mi dea o carte de vizită cu site-ul carteafunciară.ro, în care ca urmare a unui comision minor nu mai trebuia să stau la coadă, ci se va ocupa el de CF. În sfârșit transpirat, obosit, dar plin de amintiri nostalgice din perioada cozilor comuniste, ajung în fața ghișeului. În sfârșit o cucoană cu o mină serioasă și decolteu m-a mai ținut cu fața sub deschizătura rotundă a geamului ca să mai butoneze calculatorul și să mai scrie pe niște chitanțe. Până la urmă și-a întors amabilă fața la mine și i-am dat numărul. Mi-a zis că nu crede că e gata CF-ul decât după ora 14.00, dar mai sigur să revin mâine. Bineînțeles că am refuzat, explicându-i că după ce am stat o oră la coadă eu nu mai revin. Doamna foarte de treabă m-a înțeles și a plecat pe o ușă în spatele ghișeului. S-a reîntors după câteva minute de tensionată așteptare cu peste 20 de persoane nerăbdătoare în spatele meu. Mi-a spus că pe numărul CF-ului dat eu nu figurez ca proprietar pe minusculul teren. Parcă mi-a tăiat cineva genunchi, dar mi-am revenit repede, că în România altfel pierzi trenul vieții, și i-am dat un CF vechi de 15 ani în care scria că subsemnatul sunt proprietarul acelui teren. Analizând atent hârtia, d-na cu același zâmbet calm și amabil mi-a spus că s-a greșit o cifră de aceea nu apăream proprietar, așa că îmi poate da noul CF doar cu vechea adresă a străzii din perioada… horthystă. I-am explicat că eu am nevoie de CF-ul cu numele actual al străzii, pentru că îmi trebuie la un aviz pe care nu pot să-l primesc dacă nu e actualizată denumirea. Până la urmă după ce a mers din nou la biroul din spate a revenit cu CF-ul în regulă. Eu și toți cei 20 de români din spatele meu am răsuflat ușurați, coada poate merge mai departe, iar romanul ”Procesul” de Kafka este mereu actual. Am ieșit ușurat din sediul OCPI Cluj ca Birlic din filmul ”Două loturi”, parcă jucasem într-un film din perioada comunistă și acum m-am întors la viața reală din România, membră UE, după Brexit, unde nu se schimbă nimic, niciodată.

Ionuț Țene

Susțineți NapocaNews.ro

Într-o lume care cenzurează site-urile de editoriale și știri alternative ca NapocaNews.ro, vă rog să ne sprijiniți financiar printr-o donație pentru informații adevărate și pe românește.

Puteți face o donație prin transfer bancar:

Fundația Culturală Sarmisegetuza - Cluj
(proprietar NapocaNews.ro)
Cont IBAN: RO85BRDE130SV27532721300


👉 Preferi să donezi rapid online?

Poți sprijini NapocaNews.ro imediat folosind PayPal: